Preşedintele Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la COP28 de la Dubai. Ce discurs a avut șeful statului VIDEO

Preşedintele Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la COP28 de la Dubai. Ce discurs a avut șeful statului VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Klaus Iohannis, președintele României

Klaus Iohannis, președintele României

Administraţia Prezidenţială a transmis joi că reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de şefi de stat şi de guvern confirmând participarea şi urmând să aibă declaraţii naţionale la Summitul Global privind Acţiunea Climatică. Intervenţiile naţionale, limitate la aproximativ trei minute de regulile ONU, având în vedere numărul foarte mare de vorbitori, vor iniţia negocierile care urmează la COP28 pe parcursul întregii Conferinţe care va dura două săptămâni şi la care sunt aşteptaţi zeci de mii de negociatori, reprezentanţi ai guvernelor, întreprinderilor, ONG-urilor şi mediului academic şi de inovare, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut declaraţia naţională în dimineaţa de sâmbătă şi a evidenţiat faptul că schimbările climatice se intensifică, iar efectele acestora sunt dezastruoase în întreaga lume.

În intervenţia sa, şeful statului a facut un apel cu privire la un angajament comun ambiţios având ca obiectiv protejarea mediului înconjurător, în beneficiul tuturor cetăţenilor.

”Efectele negative ale schimbărilor climatice nu pot fi negate. Trebuie să accelerăm acțiunile noastre de atenuare a schimbărilor climatice și, în special, să decarbonizăm rapid sistemele noastre energetice. Acesta este motivul pentru care sunt încântat să fiu prezent la acest eveniment alături de lideri guvernamentali și din industrie care își propun să livreze în raport cu obiectivul de zero emisii nete la nivel global până în 2050, inclusiv prin utilizarea energiei nucleare.

În ceea ce privește România, strategiile noastre privind schimbările climatice și energia prevăd un mix energetic bazat pe surse regenerabile și energie nucleară pentru o Românie cu zero emisii nete.Facilitățile energetice nucleare funcționează în România de aproape trei decenii la standarde înalte de productivitate și siguranță, așa că pot spune că avem o experiență națională consistentă în acest domeniu.

În același timp, trebuie să facem mai mult - la nivel național și global. Analizele Agenției pentru Energie Nucleară a OCDE arată că, la nivel global, capacitatea instalată de energie nucleară trebuie să se tripleze până în 2050 pentru ca lumea să ajungă la zero emisii nete globale până atunci.

În acest context, România consideră energia nucleară ca fiind o sursă stabilă de energie, care contribuie la securitatea energetică și la decarbonizare. Mergând mai departe, ne angajăm să finalizăm două noi unități CANDU la Centrala noastră de la Cernavodă și să construim și să implementăm SMR-uri, reactoare modulare mici, așa cum a arătat și John Kerry, în România. Referitor la acest lucru, este o nouă tehnologie la care lucrăm împreună cu prietenii noștri din Statele Unite și se pare că vom construi primul reactor modular mic civil bazat pe tehnologia despre care am vorbit.

În dezvoltarea programului nostru național de energie nucleară, ne ghidăm după un set esențial de principii și priorități. Ne angajăm să asigurăm siguranța pentru public și pentru mediu, precum și neproliferarea.

Mai mult decât atât, România își propune, de asemenea, să devină un lider regional în operațiunile și implementarea energiei nucleare, un centru de formare a forței de muncă și un hub pentru lanțurile de aprovizionare aferente energiei nucleare.

Schimbările climatice reprezintă o provocare globală care, evident, necesită acțiune la nivel global. Numai prin acțiune coordonată și ambiție sporită le putem aborda în mod eficient”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis va participa, tot sâmbătă, la Evenimentul la Nivel Înalt pe Atenuarea Schimbărilor Climatice, în cadrul căruia, alături de alţi şefi de stat şi de guvern, va discuta cu privire la răspunsul la nivel global la schimbările climatice prin măsuri de atenuare care pun accent pe tranziţia climatică justă. În aceeaşi zi, şeful statului va fi prezent la un eveniment de promovare a iniţiativei Net Zero Nuclear, pe care România o susţine la COP28. Cu acest prilej, el va interveni pe aspecte legate de rolul energiei nucleare în asigurarea securităţii energetice şi în procesul global al decarbonizării.

Duminică, preşedintele Klaus Iohannis va participa la evenimentul care marchează alăturarea României la Alianţa Solară Internaţională. În mesajul său, va evidenţia, printre altele, beneficiile pentru România care derivă din aderarea la această alianţă de state care promovează extinderea energiei solare.

Luni, şeful statului, în calitate de vorbitor principal, va participa la Forumul Inovaţiei Sustenabile pentru a extinde dialogul cu actorii non-statali a căror importanţă este crucială în limitarea schimbărilor climatice. Acţiunea climatică eficientă are nevoie de investiţii, modele noi de afaceri, colaborare pe multiple niveluri şi implicarea universităţilor în dezvoltarea unor noi tehnologii şi soluţii climatice, menţionează Administraţia Prezidenţială.

"Prezenţa Preşedintelui României la COP28 se înscrie în rândul acţiunilor privind clima şi sustenabilitatea iniţiate şi sprijinite constant de-a lungul celor două mandate şi transmite un semnal puternic la nivel naţional şi internaţional în ceea ce priveşte angajamentul serios şi consecvent al ţării noastre de a răspunde provocării schimbărilor climatice", a arătat sursa citată.

Administraţia Prezidenţială a precizat şi că România se va implica activ la nivel politic şi tehnic pentru a sprijini procesul global de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, aşa cum a făcut constant în ultimii ani.

"Prin această abordare, România îşi propune să beneficieze de multiplele efecte pozitive pe care acţiunea climatică le aduce planetei, economiei mondiale şi cetăţenilor, în special în materie de sănătate, locuri de muncă decente, sisteme alimentare sustenabile şi preţuri accesibile la energie", a menţionat Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a indicat faptul că România are un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în raport cu alte ţări UE, un angajament de a reduce în continuare emisiile şi obiectivul de a colabora cu celelalte state ale lumii în procesul de gestionare a provocării fără precedent a schimbărilor climatice.

Conform datelor publicate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU, ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat la nivel global. Planeta se încălzeşte din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, iar posibilitatea de a limita suficient schimbările climatice se reduce, în vreme ce fenomenele meteorologice extreme se intensifică.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!