Preşedintele Iohannis, marţi, la Ploieşti; va avea o întâlnire cu autorităţile locale şi îşi va lansa ultima carte

Preşedintele Iohannis, marţi, la Ploieşti; va avea o întâlnire cu autorităţile locale şi îşi va lansa ultima carte

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, marţi, o vizită la Ploieşti, unde se va întâlni cu autorităţile locale din regiune şi îşi va lansa ultima carte.

Potrivit agendei, marţi, la ora 17,00, la Primăria Municipiului Ploieşti şeful statului se va întâlni cu autorităţile locale din regiune, iar la ora 18,00, la Casa de cultură a sindicatelor, va avea loc evenimentul de lansare a cărţii "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa". AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen