Preşedintele Iohannis efectuează o vizită în Germania, unde va primi premiul "Franz Josef Strauss 2018"
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, vineri şi sâmbătă, o vizită la Munchen, în Republica Federală Germania, cu prilejul decernării premiului "Franz Josef Strauss 2018" de către prestigioasa fundaţie germană "Hanns Seidel", informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
Ceremonia de acordare a premiului va avea loc sâmbătă la Palatul Regal din Munchen - "Allerheiligen-Hofkirche".
Potrivit sursei citate, Fundaţia "Hanns Seidel" şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a premiului "Franz Josef Strauss" preşedintelui Klaus Iohannis pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european.
Distincţia "Franz Josef Strauss" este însoţită şi de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care şeful statului a decis să îl doneze în scop caritabil Fundaţiei "Un copil, o speranţă", care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială, printre acestea aflându-se şi programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticaţi cu autism şi Sindromul Down. Fundaţia a primit, în cadrul ediţiei de anul acesta a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, premiul "Instituţia Anului", ca încununare a celor 20 de ani de activitate în beneficiul copiilor vulnerabili şi al familiilor acestora.
În cadrul ceremoniei care se va desfăşura la Munchen, discursul Laudatio va fi rostit de preşedintele Parlamentului din Bavaria, Barbara Stamm. Vor mai susţine alocuţiuni preşedintele Fundaţiei "Hanns Seidel", Ursula Mannle, şi premierul landului bavarez, Markus Soder.
Premiul "Franz Josef Strauss" se decernează începând cu anul 1996 unor personalităţi care s-au făcut remarcate în politică, afaceri, societate şi cultură, care promovează pacea, libertatea, respectarea legii şi democraţia. Printre laureaţi se numără fostul cancelar german Helmut Kohl, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi fostul secretar de stat american diplomatul Henry A. Kissinger.
Cu prilejul vizitei la Munchen, preşedintele Iohannis va decerna, vineri, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor preşedintelui Parlamentului landului Bavaria, Barbara Stamm. Ceremonia va avea loc la sediul Consulatului General al României din Munchen, înalta distincţie fiind acordată oficialului german în semn de recunoaştere şi apreciere pentru activitatea sa politică, pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor româno-germane şi pentru proiectele sociale desfăşurate în România.
Barbara Stamm este prima femeie preşedinte din istoria Parlamentului Bavariei. De-a lungul carierei sale politice, începute în 1969 ca membră a Uniunii Creştin Sociale, s-a distins ca partener constant al României, inclusiv din poziţia de Împuternicit al Guvernului bavarez pentru relaţia cu ţara noastră, precum şi în calitate de preşedinte al Fundaţiei România-Bavaria pentru Asistenţă Socială.
Ea a fondat în 1991 Asociaţia "Bayerische Kinderhilfe Rumanien e.V" prin intermediul căreia a dezvoltat un dialog constructiv cu autorităţile române pe palierul asistenţei sociale. Asociaţia a desfăşurat numeroase acţiuni şi proiecte umanitare în judeţe precum Bihor, Botoşani, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Timiş şi Tulcea, în sprijinul copiilor, tinerilor şi femeilor în situaţii vulnerabile. AGERPRES