Președintele Iohannis a promulgat legea prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie - Ziua Bucovinei, informează Administrația Prezidențială. Camera Deputaților a aprobat pe 7 octombrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei. La această dată s-a proclamat alipirea Bucovinei la patria mamă.

Legea prevede că, în contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific. Fondurile necesare organizării acestora vor fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.

Tot miercuri, șeful statului a promulgat Legea privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2013 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin. (1) al art. 56 din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, Legea privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și Legea pentru acceptarea Amendamentului de la Doha, adoptat la Doha, la 8 decembrie 2012, la Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997.

De asemenea, președintele Iohannis a semnat decretele privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Botoșani a lui David Smochină și din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a lui Ionică Iamandi, ambii pe motiv de pensionare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?