Președintele Iohannis a decorat câteva zeci de personalități și instituții culturale

Președintele Iohannis a decorat câteva zeci de personalități și instituții culturale

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, decrete prin care a decorat mai multe personalități culturale din România, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Printre cei decorați se numără profesorul Andrei Pippidi, scriitorul Radu F. Alexandru, coregrafa Miriam Răducanu, actrița Alina Șerban și Ernest Oberländer-Târnoveanu, managerul Muzeului Național de Istorie a României.

Comunicatul integral:

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția sa excepțională la cercetarea istoriei, pentru rolul important în protejarea monumentelor istorice, cât și pentru angajamentul deosebit în promovarea valorilor culturii naționale, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer domnului prof. univ. dr. Pippidi Andrei-Nicolae, membru corespondent al Academiei Române.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru prestigiul artistic al unuia dintre cei mai influenți artiști, dansatori și coregrafi români, care a redefinit în mod fundamental vocabularul dansului contemporan din România, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer doamnei Răducanu Miriam, dansator și coregraf.

Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea de excepție de punere în valoare a patrimoniului istoric și muzeal, pentru contribuția deosebită la prezentarea peste hotare a tezaurelor de artă și civilizație ale României, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer domnului dr. Oberländer-Târnoveanu Ernest, manager, Muzeul Național de Istorie a României.

În semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită la afirmarea dramaturgiei românești contemporane și pentru aportul important la creșterea rolului culturii în societate, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului dr. Feldman Radu Alexandru, scriitor, dramaturg.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru aportul deosebit în cercetarea, protejarea și promovarea artei populare românești, precum și în înscrierea muzeelor etnografice românești în dialogul mondial de valori tradiționale, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei prof. dr. Stoica Georgeta, membru de onoare al Academiei Române, istoric, muzeograf, etnolog.

Totodată, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția importantă la promovarea pe plan internațional a valorilor artei plastice românești și pentru aportul la dezvoltarea dialogului cultural dintre România și marile culturi europene și mondiale, Președintele României a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Stegerean Călin, manager, Muzeul Național de Artă al României.

În semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în plasarea Operei Naționale Române în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta lirică a spiritului civic și democratic în Timișoara, Președintele României a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Rudic Cristian, bariton, manager, Opera Națională Română Timișoara.

De asemenea, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, în semn de înaltă apreciere pentru îndelungata contribuție la modernitatea europeană a teatrului românesc și consistenta implicare în creșterea rolului artei dramatice în dezvoltarea democratică a societății românești contemporane, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului prof. dr. Hadji-Culea Cristian, regizor, director, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Totodată, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția îndelungată la protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și pentru importanta promovare a istoriei și a personalităților României moderne, Președintele României a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei dr. Ichim Aurica, muzeograf, istoric, manager, Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași.

În semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național „Mihai Eminescu” în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta dramatică a spiritului civic și democratic în Timișoara, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Hausvater Ada, regizor, manager, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

De asemenea, în semn de apreciere pentru păstrarea vie a literaturii române în Republica Moldova, îngrijind memoria literară a spațiului cultural comun românesc, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, Muzeului Național al Literaturii Române, Chișinău.

Totodată, în semn de apreciere pentru valoroasa operă și activitate de promovare internațională a muzicii și compozitorilor români, precum și pentru îndelungata contribuție la dezvoltarea învățământului superior de specialitate din România, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria B – „Muzica”, domnului prof. dr. Dediu Dan, compozitor și muzicolog, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În semn de apreciere pentru îndelungata sa contribuție la popularizarea cântecului tradițional lăutăresc și păstrarea vie a valorilor muzicii populare românești, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzica”, domnului Ghițulescu Ion, solist vocal și director artistic al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția sa importantă, în calitate de pictor și de animator cultural, de autor de instalații și performance, de reprezentare valoroasă pe plan internațional a culturii minorității rome din țara noastră, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – „Artele plastice”, domnului Raportoru Eugen, pictor.

Totodată, în semn de apreciere pentru îndelungata contribuție la educarea copiilor și tinerilor prin arta animației și valorificarea filonului tradițional al poveștii, legendelor și tradițiilor românești,, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani.

În semn de apreciere pentru îndelungata contribuție la dezvoltarea artei dramatice în spațiul moldovenesc, pentru rolul avut timp de peste un secol în promovarea istoriei naționale și valorilor culturii și identității românești, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția artistică importantă, la nivel internațional, în calitate de actor și de regizor, în prezentarea identității romilor și combaterea rasismului și xenofobiei, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta spectacolului”, doamnei Șerban Alina.

Totodată, în semn de apreciere pentru contribuția importantă la afirmarea valorilor europene în Republica Moldova, prin cultură și în cooperare cu operatori culturali din România, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea Culturii”, Fundației „Constantin Mimi”, Republica Moldova.

În semn de apreciere pentru meritele importante în cercetarea și valorificarea științifică a patrimoniului industrial din Banat, ca și pentru punerea în valoare a culturii minorității germane din România, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea științifică”, domnului dr. Wollmann Volker, istoric și arheolog.

De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția importantă la proiecte inovative de îngemănare între artă, tradiții, educație civică și dezvoltare durabilă, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria I – „Arhitectura”, domnului Frolu Teodor, arhitect, specialist în comunicare, antreprenor în industrii creative și dezvoltare durabilă.

Totodată, în semn de apreciere a contribuției importante aduse la promovarea, pe plan mondial, a valorilor muzicale românești, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzica”, domnului Andrei Ioniță, violoncelist, „Artist in Residence” al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din București și al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara pentru anul 2023, în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

În semn de deosebită apreciere pentru excepționala carieră dedicată artei muzicale românești și universale, pentru dăruirea de care au dat dovadă în îndrumarea tinerelor generații, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler:

doamnei prof. univ. dr. Violeta Dinescu, pianistă, membră a Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, fondator al Arhivei pentru muzică est-europeană;
doamnei Mihaela Martin, violonistă, profesor la Universitatea de Muzică din Köln, la Academia Barenboim-Said din Berlin și la Academia Kronberg.
De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea artiștilor plastici români, a culturii și imaginii României în lume, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”:

doamnei Mihaela Luţea, curator de artă contemporană și manager cultural al Galeriei Plan B (Berlin);
domnului Mihai Pop, cercetător, curator de artă contemporană și manager cultural al Galeriei Plan B (Berlin).
Totodată, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Înaltul Patronaj pentru următoarele proiecte și evenimente culturale care se vor desfășura în cursul anului 2024:

Salonul Internațional de Carte Bookfest București 2024, care se va desfășura în perioada 29 mai – 2 iunie, având ca organizator Asociația Editorilor din România;
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024, care se va desfășura în perioada 28 august – 2 septembrie, principalul eveniment de promovare a lecturii și a cărții românești în Republica Moldova, organizat de Asociația Editorilor din România, în parteneriat cu Universitatea de Stat Moldova din Chișinău;
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2024, care se va desfășura în perioada 21-30 iunie 2023, organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu;
Concursul și Festivalul Internațional „George Enescu” edițiile 2024-2025, care se vor desfășura în perioada 31 august – 22 septembrie 2024 și, respectiv, 24 august – 21 septembrie 2025, organizate de Ministerul Culturii prin ARTEXIM.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…