Președintele Iohannis a ajuns la Berlin; urmează să se întâlnească joi cu Joachim Gauck și Angela Merkel

Președintele Iohannis a ajuns la Berlin; urmează să se întâlnească joi cu Joachim Gauck și Angela Merkel

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia transmite: Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri la Berlin unde efectuează o vizită oficială, el urmând să se întâlnească joi cu omologul său german Joachim Gauck și cu cancelarul german Angela Merkel.

De asemenea, șeful statului are programate joi convorbiri cu președintele Bundestagului, prof. dr. Norbert Lammert, cu conducerea Forumului germano-român și cu reprezentanți ai comunității românești din Germania.

La întâlnirea cu reprezentanții comunității românești, de la ambasada României de la Berlin, șeful satului va fi însoțit de soția sa Carmen Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, înainte de plecarea către Berlin, că în discuțiile cu liderii politici germani va aborda subiectul aderării României la Spațiul Schengen, dar și alte teme precum situația din Ucraina sau perspectiva europeană a Republicii Moldova .

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului fac parte și consilierii prezidențiali Leonard Orban, Lazăr Comănescu, Dan Mihalache, George Scutaru, Sergiu Nistor și Paul Jurgen Porr — președintele Forumului Democrat al Germanilor din România. AGERPRES


populare
astăzi

1 Marius Oprea / E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

2 Spre asta se îndreaptă omenirea, oameni buni? Și noi, cu Georgescu, suntem în „trend”?

3 Un text care ar trebui să dea frisoane tuturor vremelnicilor din fruntea țării / Ca Hari Bucur Marcu simt mulți români...

4 Norvegienii aruncă bomba / cine ar fi oamenii de afaceri din spatele lui Dan Șucu

5 Încep șantiere noi de autostrăzi pe aproape 235 de kilometri / Cele mai spectaculoase lucrări din 2025 vor fi în munți, pe A1 Sibiu–Pitești / UMB începe …