Președintele Iohannis a ajuns în SUA; prima întâlnire, cu investitori americani
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis a ajuns joi în Statele Unite ale Americii, unde efectuează, până miercurea viitoare, o vizită oficială. În prima zi a vizitei sale în SUA, șeful statului se va întâlni la New York cu reprezentanți ai unor investitori instituționali și bănci de investiții. Cu ocazia acestei întâlniri, el va susține o alocuțiune cu tema "România — o destinație atractivă pentru investitorii instituționali".
Vineri, președintele Iohannis va participa la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015 și la un dejun cu conducerile unor companii multinaționale americane prezente sau care doresc să investească în România.
Sâmbătă, șeful statului se va întâlni cu comunitatea românilor din New York, iar duminică va avea două intervenții naționale, una în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalității de gen și capacitatea femeilor și alta la Summitul ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabilă, în cadrul căruia vor vorbi și președintele SUA, Barack Obama, și președintele rus, Vladimir Putin.
Luni seara, președintele Iohannis și soția sa, Carmen, participă la recepția tradițională oferită de președintele american, Barack Obama.
Marți, șeful statului va susține intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale, iar apoi va participa la Summitul liderilor pentru contracararea ISIL și a extremismului violent, reuniune inițiată și găzduită de președintele SUA. În aceeași zi, el se va întâlni cu Atlantic Council și va participa la "Adriatic-Baltic-Black Sea Leaders' Meeting", o inițiativă a președintelui Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, sub egida Atlantic Council.
Președintele Iohannis va mai avea în marja summitului ONU întâlniri cu alți șefi de stat. El se va întâlni la Washington cu vicepreședintele SUA, Joe Biden.
După zece ani, este prima oară când România este reprezentată la nivel de șef de stat la summitul ONU.
"ONU sărbătorește în acest an 70 de ani de la înființare, iar România marchează 60 de ani de când a devenit membră ONU. Sunt bucuros că pot să reprezint România cu această ocazie. În acest an, la Adunarea Generală participă un număr record de șefi de stat", a spus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni.
El a precizat că întâlnirea cu Joe Biden va fi fundamentată pe obiectivul ferm al întăririi parteneriatului dintre România și SUA.
Înainte de a ajunge la New York, șeful statului a participat la reuniunea informală a Consiliului European extraordinar.
Din delegația care îl însoțește pe președintele Iohannis fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Andrei Muraru, Ion Oprișor, Laurențiu Ștefan, Leonard Orban, Lazăr Comănescu, secretarul de stat în MAE Daniel Ioniță. De asemenea, șeful statului este însoțit de soția sa, Carmen Iohannis. AGERPRES