Președintele închide subiectul penibil al „confruntării” cu Dăncilă!

Președintele închide subiectul penibil al „confruntării” cu Dăncilă!

Președintele închide subiectul penibil al „confruntării” cu Dăncilă!

Președintele Klaus Iohannis a respins ferm marți, într-o postare pe Facebook, o eventuală dezbatere cu Viorica Dăncilă în turul doi al prezidențialelor, susținând că „Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept. Nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile”.

Postarea integrală a lui Klaus Iohannis:

„Dragi români,

Împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului. Și doar împreună vom reuși să câștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor.

Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri