Preşedintele Gjorge Ivanov nu va semna acordul cu Grecia pentru denumirea Republica Macedonia de Nord

Preşedintele Gjorge Ivanov nu va semna acordul cu Grecia pentru denumirea Republica Macedonia de Nord

Preşedintele macedonean Gjorge Ivanov a declarat miercuri că nu va semna acordul privind schimbarea numelui ţării în Republica Macedonia de Nord, la care s-a ajuns cu Grecia la nivel de prim-miniştri, informează Reuters.

Premierul macedonean, Zoran Zaev, şi omologul său grec, Alexis Tsipras, au convenit marţi, în urma unor convorbiri telefonice, asupra denumirii fostei republici iugoslave. Atât la Skopje, cât şi la Atena, naţionaliştii de dreapta şi-au exprimat opoziţia vehementă faţă de noul nume.

La ONU, denumirea oficială actuală este Fosta Republică Iugoslavă Macedonia /FYROM). Grecii consideră că numele Macedonia este doar al provinciei de la frontiera ţării lor şi au blocat din acest motiv aderarea FYROM la Uniunea Europeană şi la NATO.

Potrivit Reuters, poziţia preşedintelui Ivanov îndepărtează perspectiva unui acord care să pună capăt definitiv disputei diplomatice între Skopje şi Atena. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei