Președintele Germaniei aruncă BOMBA!

Președintele Germaniei aruncă BOMBA!

Germania a recunoscut joi seară pentru prima dată 'genocidul' armean, prin vocea președintelui său Joachim Gauck, care a subliniat 'coresponsabilitatea' germană în această crimă, transmite AFP.

''Trebuie și noi, germanii, să ne facem treaba în privința memoriei'', a declarat șeful statului german, care a evocat ''o coresponsabilitate și chiar, potențial, o complicitate (a Germaniei) în genocidul armenilor''.

Gauck a participat la o ceremonie religioasă la Berlin, în ajunul manifestărilor oficiale de la Erevan cu ocazia centenarului masacrului comis de turcii otomani în perioada 1915 — 1917.

În prezent, Turcia nu acceptă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut pe teritoriul ei actual să fie catalogate drept genocid.

În timp ce guvernul de la Erevan susține că peste 1,5 milioane de armeni au fost uciși atunci, autoritățile de la Ankara recunosc existența a numai câtorva sute de mii victime în rândul armenilor, dar nu ca urmare a unei campanii sistematice și premeditate de exterminare în masă, ci doar din cauza războiului în care turcii și armenii s-au găsit fiecare într-unul din cele două blocuri militare adverse, susținând faptul că masacre au fost comise în ambele tabere.



populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA