Președintele Estoniei s-a logodit cu responsabila pentru securitatea cibernetică din Letonia

Președintele Estoniei s-a logodit cu responsabila pentru securitatea cibernetică din Letonia

Președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves (61 de ani), s-a logodit cu șefa Serviciului pentru securitatea cibernetică din Letonia, Ieva Kupce (38 de ani), a confirmat luni administrația prezidențială de la Tallinn, punând astfel capăt speculațiilor din presă locală pe această temă, relatează portalul de știri Delfi.ee.

'Da, președintele Toomas Hendrik Ilves și Ieva Kupce s-a logodit de la mijlocul lunii noiembrie și aceasta a fost decizia lor personală, fără vreo legătură cu îndatoririle oficiale ale șefului statului estonian', a indicat consilierul său pentru relația cu publicul, Toomas Sildam.

Președintele Estoniei a divorțat în luna aprilie 2015 de cea de-a doua soție a sa, Evelin Ilves, o frumoasă blondă de 47 de ani, după 11 ani de căsnicie, în urma unui scandal legat de o presupusă relație extraconjugală a Primei Doamne. În august 2014, Evelin Ilves a fost fotografiată de paparazzi într-un bar de noapte cu un alt bărbat, un francez de 28 de ani.

După divorț, fosta Prima Doamnă a pierdut toate privilegiile de care se bucurase anterior: a încetat să mai primească remunerația în calitate de soție a președintelui ( 30% din salariul șefului statului, adică peste 2.100 de euro pe lună), nu mai dispune de secretar personal și nici de mașină de serviciu și șofer. Nu se mai bucură nici de servicii gratuite de protecție, iar statul nu-i mai plătește biletele de călătorie.

Potrivit presei estone, președintele Toomas Hendrik Ilves și logodnica sa letonă au o relație strânsă de mai bine de doi ani. Cei doi s-au cunoscut la Bruxelles pe când el era europarlamentar, iar ea — funcționară în Parlamentul European. 

Ieva Kupce și-a început cariera diplomatică în Ministerul leton de Externe în 1997. În 2005, ea s-a remarcat în timpul pregătirilor summitului NATO din Letonia, activitate pentru care a fost decorată în 2007. În prezent, coordonează Serviciul leton pentru securitate cibernetică.

Dintr-o căsătorie anterioară cu actualul ambasador al Letoniei în Grecia, ea are un fiu. Președintele Estoniei are trei copii din două căsătorii. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!