Președintele, despre Dosarul Mineriadei: Dreptatea nu este un moft, ci o urgență majoră. Justiția are obligația de a face lumină

Președintele, despre Dosarul Mineriadei: Dreptatea nu este un moft, ci o urgență majoră. Justiția are obligația de a face lumină

Președintele Klaus Iohannis a cerut joi, cu prilejul marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”, „lumină” în dosarul Mineriadei. Președintele susține că „restanța majoră a societății românești” este „o o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății”.

„Astăzi, la 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, România este un stat de drept, cu o democrație consolidată, profund atașată de valorile europene și democratice, iar societatea civilă este categoric mai puternică și mai consolidată. Sacrificiile pe care le-au făcut miile de români ieșiți în stradă sunt fundamentul societății libere și europene de astăzi, iar spiritul acestei prețioase moșteniri a fost reconfirmat în alegerile de anul trecut. Privind în urmă, pot spune fără ocolișuri că „Piața Universității” reprezintă un testament pe care trebuie să îl prețuim și să îl respectăm.

Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani.

Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.

Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiție pentru odihna veșnică a celor uciși, pentru urmași, precum și pentru reconcilierea cu trecutul și garantarea unei societăți sănătoase pentru generațiile viitoare”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că așa-numita „golaniadă” din 1990 a fost, de fapt, „o lecție de democrație autentică”.

„Fenomenul Piața Universității a reprezentat, totodată, catalizatorul dezvoltării și consolidării societății civile, a conștiinței civice și descoperirea sensurilor libertății. Așa-numita „golaniadă” a fost, de fapt, o lecție de democrație autentică. Cei care au răspuns cu violență extremă unor dorințe legitime pentru o nouă ordine socială și politică și pentru alinierea în rândul democrațiilor occidentale au refuzat să înțeleagă că idealurile și aspirațiile nu pot fi nicicând strivite sau anihilate, pentru că ele nu dispar niciodată. Acest lucru, atât de simplu, nu l-au înțeles”, a mai spus președintele.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”