Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti: Situaţia pacienţilor evacuaţi în noapte de la Spitalul Foişor - un caz extrem de regretabil

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti: Situaţia pacienţilor evacuaţi în noapte de la Spitalul Foişor - un caz extrem de regretabil

Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, consideră că situaţia pacienţilor evacuaţi în noapte de la Spitalul Foişor reprezintă un caz extrem de regretabil.

În opinia acesteia, chiar dacă contextul epidemiologic din Bucureşti a impus această decizie dificilă, este "anormal" ce s-a întâmplat, iar această situaţie reprezintă "o pată pe sistemul de sănătate" şi sporeşte neîncrederea românilor în sistemul spitalicesc şi în sistemul sanitar în general.

"Stimaţi decidenţi, stimaţi colegi, nu discutăm acum decizia luată în cazul Spitalului Foişor în această perioadă de criză, ci modul de implementare! Situaţia pacienţilor evacuaţi în noapte de la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular 'Foişor' reprezintă un caz extrem de regretabil. Chiar dacă contextul epidemiologic din Bucureşti a impus această decizie dificilă, consider anormal ce s-a întâmplat, iar această situaţie reprezintă o pată pe sistemul de sănătate şi sporeşte neîncrederea românilor în sistemul spitalicesc şi în sistemul sanitar în general", a spus Cătălina Poiană, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Aceasta a adăugat că înţelege şi ştie că situaţia este extrem de dificilă în ceea ce priveşte numărul de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 în Bucureşti, însă evacuarea de la Spitalul Foişor trebuia mult mai bine gestionată şi coordonată de toţi cei implicaţi în această procedură.

"În perioada în care ne aflăm este extrem de important să creştem încrederea românilor în sistemul medical, nu să trezim suspiciuni cauzate de emoţii colective după ce vedem pacienţi transferaţi în salvări şi maşini personale, unii abia operaţi, transportaţi prin mijlocul unor protestatari în miezul nopţii. Pe de altă parte, adresez şi un apel la politicieni să lase declaraţiile politice şi să nu folosească un astfel de episod dramatic şi dificil în mod populist, ci să se implice fiecare în dezvoltarea de soluţii concrete care să ajute real sistemul medical românesc. Ca medic şi preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti mesajul meu este clar: pacienţii, indiferent de afecţiunea de care suferă, au nevoie de acces echitabil la serviciile medicale necesare, iar drepturile pacienţilor trebuie respectate. Medicii şi personalul medical au nevoie de încrederea şi respectul populaţiei, dar şi de politici publice de sprijinire a sistemului medical, mai ales în această perioadă extrem de dificilă", a mai arătat ea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”