Preşedintele CJ Mehedinţi, urmărit penal pentru şase fapte de corupţie
UPDATE 20.50 Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu au fost duşi, joi seară, la Curtea de Apel Bucureşti, unde magistraţii iau în discuţie propunerile de arestare preventivă ale celor trei.
UPDATE Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală şi pe numele secretarului general al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ladislau Mednyanszky, pentru fapte de corupţie.
În vizorul DNA au mai ajuns şi şefa Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi alte şase persoane sunt urmărite penal în dosarul în care au fost reţinuţi preşedintele CJ, Adrian Duicu, şeful Poliţiei Mehedinţi şi liderul PSD Orşova.
Concret, cele nouă persoane au calitatea de suspect, care le-au fost adusă la cunoştinţă, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de joi.
Procurorii DNA o cercetează şi pe şefa Direcţiei Economice din CJ Mehedinţi, Daniela Popescu.
Directoarea Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Elisabeta Rolea, şi Grigoriţa Feraru, funcţionar public la aceeaşi instituţie, sunt urmărite penal pentru luare de mită, iar managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Instigare la dare de mită şi complicitate
În acelaşi dosar, este urmărit penal şi directorul televiziunii Tele 2 Drobeta, Adrian Bidilici, acuzat de instigare la dare de mită şi complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.
De asemenea, Andreea Mijache, "persoană care acţionează în numele a două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune", este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, potrivit DNA. De aceeaşi infracţiune este acuzată Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale, în timp ce Silvia Şocîte este urmărită penal pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a plătit, în anul 2013, cotizaţii la PSD în sumă de 36.000 de lei, aceasta fiind cea mai mare sumă plătită din cotizaţii la partid în 2013. Suma a fost plătită în trei tranşe, pe 21 ianuarie şi pe 1, respectiv 9 aprilie 2013, notează Mediafax.
UPDATE Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi Ştefan Ponea, reţinut joi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, a fost retras din funcţie, la comanda IPJ fiind împuternicit comisarul şef Romulus Opriţa, unul dintre adjuncţii instituţiei.
„Ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, comisar-şef de poliţie Ştefan Constantin Ponea, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus punerea la dispoziţie a ofiţerului, conform prevederilor legale privind statutul poliţistului”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Până la finalizarea cercetărilor, Ştefan Constantin Ponea va ocupa o funcţie de execuţia în cadrul Poliţiei Transporturi Mehedinţi.
În locul lui Ponea a fost împuternicit la comanda IPJ Mehedinţi unul dintre adjuncţii acestuia, comidarul şef Romulus Opriţa.
Duicu spunea că are influenţă asupra unor membri din Guvern
Potrivit procurorilor DNA, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, i-ar fi spus şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari din conducerea MAI şi a şefului IGPR şi că îi poate determina să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică.
Concret, procurorii au început urmărirea penală în cazul lui Ioan Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
„Urări” obligatorii de sărbători
Adrian Duicu a obligat toţi primarii din Mehedinţi să plătească 600 de lei pentru „urări” de sărbători care urmau să fie difuzate pe „burtiera ecranului” la două posturi de televiziune.
„În cursul lunii decembrie 2013, înaintea sărbătorilor de iarnă, Duicu Ioan-Adrian şi-a folosit autoritatea şi influenţa date de funcţiile pe care le deţine pentru a obţine bani pentru două posturi de televiziune pe care le controlează. În acest fel cele două posture au încasat aproximativ 60.000 lei, bani obţinuţi ca urmare a faptului că Duicu a impus, prin intermediari, tuturor primarilor şi tuturor funcţionarilor publici cu funcţii de conducere de pe raza judeţului Mehedinţi, să plătească contravaloarea unor „urări” care aveau să fie difuzate, sub forma unor anunţuri scrise pe „burtiera” ecranului, la cele două posturi de televiziune. Concret, fiecare persoană căreia i s-a impus plata unor astfel de „urări” a trebuit să plătească suma de 600 lei”, mai precizează procurorii DNA.
Ponea, urmărit penal în aceeaşi cauză
În aceeaşi cauză este urmărit penal şi Constantin Ştefan Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. De asemenea, omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a Partidului Social Democrat, este urmărit penal pentru folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, a precizat DNA.
Procurorii i-au reţinut, joi, pe Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu, urmând să ceară judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
DNA a precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Potrivit ordonanţei de efectuare a urmăririi penale, în perioada martie-iunie 2013, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, ar fi afirmat, într-o discuţie cu şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi a şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, precum şi asupra unor consilieri locali din CL Orşova, pe de altă parte.
Duicu i-ar fi promis lui Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe membrii Guvernului, funcţionarii publici din conducerea MAI şi pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să îl menţină temporar pe Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.
„În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului Local al municipiului Orşova, influenţa urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ştefan, la un preţ «convenabil», a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de metri pătraţi, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi)", au scris procurorii în documentul citat.
Două suprafeţe de teren, obţinute în urma intervenţiei lui Duicu
Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-a folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.
"Ca urmare a exercitării influenţei, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public şi concesionarea celor două suprafeţe de teren. Cele două suprafeţe de teren erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al Statului Român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localităţii Orşova (şi apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obţinut prin dobândirea acestor două suprafeţe de teren în condiţiile arătate, este unul necuvenit, obţinut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietăţii publice", au precizat procurorii.
Preşedintele CJ Mehedinţi i-a cerut în schimb lui Ponea să determine un magistratul să îi admită cererea dintr-un dosar în care Duicu ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.
"Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar şefa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei care avea de soluţionat cauza respectivă, Ponea Constantin Ştefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obţine acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă", susţin procurorii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi au fost audiaţi la sediul DNA Central în urma percheziţiilor făcute miercuri la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, într-un dosar privind fapte de corupţie săvârşite de funcţionari cu funcţii de conducere în plan local, în perioada 2012-2013 şi în luna ianuarie 2014.
Duicu, reţinut pentru 24 de ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după o noapte de audieri la DNA.
Şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Ştefan Ponea, a fost reţinut pentru 24 de ore, acuzat fiind de fapte de corupţie.
De asemenea, procurorii anticorupţie l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu.
Adrian Duicu şi Ştefan Ponea sunt acuzaţi că ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.
Duicu şi Ponea urmează să fie duşi, în cursul zilei de joi, în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Preşedintele PSD Orşova, Constantin Popescu, este încă audiat. De asemenea, au fost suspectate alte 11 persoane. Până la această oră, procurorii anticorupţie au decis să-i cerceteze în stare de libertate pe secretara CJ Mehedinţi, pe directorul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin şi pe directorul televiziunii locale TL 2 .
Adrian Duicu a fost adus ieri la sediul DNA de la Bucureşti pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat printre altele de abuz în serviciu şi trafic de influenţă după ce ar fi determinat mai mulţi funcţionari publici să numească şi să menţină în funcţii de conducere în instituţii publice apropiaţi.
Procurorii anticorupţie le aduc acuzaţii grave preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi şi şefului Poliţiei Judeţene. Alături de alte 13 persoane care au fost aduse ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Duicu şi comisarul-şef Ştefan Ponea sunt acuzaţi printre altele de abuz în serviciu şi trafic de influenţă după ce ar fi determinat mai mulţi funcţionari publici să numească şi să menţină în funcţii de conducere în instituţii publice apropiaţi ai acestora.
În acest caz, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, procurorii ajutaţi de zeci de poliţişti şi jandarmi au descins la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, într-un dosar privind fapte de corupţie săvârşite de funcţionari cu funcţii de conducere în plan local, în perioada 2012-2014. Printre instituţiile percheziţionate se numără şi primăria din Drobeta-Turnu Severin unde primar este Constantin Gherghe.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că s-a dispus începerea urmăririi penale în această cauză, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influenţă, respectiv cumpărare de influenţă, folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Percheziţii la părinţii şefului Poliţiei
Una dintre instituţiile unde oamenii legii au descins este Primăria Orşova (Mehedinţi), de unde au ridicat mai multe documente, dar şi la sediul societăţii Floricola, care asigură serviciile de salubritate în municipiu. Firma este deţinută de omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei PSD Orşova, subordonat pe linie de partid baronului Duicu şi apropiat al acestuia. Fiul său, Valentin Popescu, este finul lui Adrian Duicu.
De altfel, după alegerile parlamentare din decembrie 2012, când USL a câştigat şi la Mehedinţi, Valentin Popescu a fost pus şef la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, instituţie subordonată CJ. După descinderile de ieri, atât Popescu junior, cât şi tatăl lui ar fi fost duşi la DNA Bucureşti pentru audieri.
Tot la Orşova, procurorii au făcut percheziţii şi la locuinţa părinţilor şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Mehedinţi, comisarul-şef Ştefan Ponea, apropiat al lui Adrian Duicu. Aici, oamenii legii au căutat documente referitoare la o afacere cu terenuri, prevăzută în acelaşi dosar în care este cercetat şi baronul Adrian Duicu. Mai exact, suspecţii ar fi aprobat în mod ilegal scoaterea din domeniul public şi concesionarea către apropiaţi, la un preţ „convenabil”, a unor terenuri intravilane din Orşova. În paralel cu descinderile făcute acasă la părinţii comisarului Ponea, conform unor surse apropiate anchetei, procurorii ar fi ajuns şi la locuinţa din Craiova în care stă Elisabeta Drăguţ. Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Craiova, Drăguţ este fosta soţie a lui Ponea. Magistratul a infirmat, însă, faptul că au avut loc percheziţii la locuinţa sa.
Contracte pentru televiziunea baronului
Descinderile de ieri au avut loc şi în Drobeta-Turnu Severin, la sediul CJ Mehedinţi, dar şi la Primărie, de unde au fost ridicate mai multe documente. Printre acuzaţiile care i se aduc liderului PSD Mehedinţi este şi cea de „determinare a unor agenţi economici din judeţ să încheie contracte de publicitate sau de sponsorizare, în condiţii favorabile” cu un post local de televiziune. Mai exact, este vorba despre postul Tele 2, care aparţine familiei lui Duicu. Adrian Bidilici, şeful postului de televiziune, a fost dus şi el la audieri la DNA.
Percheziţiile au continuat şi la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, precum şi la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi. De aici s-au ridicat documente referitoare la o licitaţie publică „aranjată”. Mai exact, spun procurorii, s-a permis „unor persoane neautorizate să aibă acces la informaţii care nu erau destinate publicităţii, astfel încât anumiţi agenţi economici să obţină condiţii financiare avantajoase” în acea licitaţie.
Vizat de anchetă este şi omul de afaceri mehedinţean Constantin Isvoranu, a cărui firmă de construcţii, Alpha Construct System, a obţinut, în ultimii ani, contracte importante de la CJ Mehedinţi şi de Primăria Turnu Severin, pentru reabilitare de drumuri.
Cine este Adrian Duicu
Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, este unul dintre baronii PSD cu o avere fabuloasă. În anul 2001, Duicu s-a înscris în PSD şi în acelaşi timp era numit director al Petrom, sucursala Mehedinţi. Presa vremii scria că, în timp de conducea compania, Duicu făcea afaceri private cu combustibil prin interpuşi. Între anii 2008 şi 2012, Duicu a fost consilier judeţean în cadrul CJ Mehedinţi, funcţie din care a fost demis de trei ori de către fostul prefect Ion Mâţu, pe motiv că firma sa derula afaceri cu statul. Cea de-a treia demitere a venit ca urmare a deciziei ANI care, în mai 2012, l-a declarat pe Duicu în conflict de interese în materie administrativă.
Sursa: adevarul.ro