Preşedintele CJ Arad: Statul a luat mâna de pe sistemul de sănătate; acreditarea unui spital costă 1.000.000 euro

Preşedintele CJ Arad: Statul a luat mâna de pe sistemul de sănătate; acreditarea unui spital costă 1.000.000 euro

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca, consideră că sistemul sanitar din România "este grav bolnav", iar statul deşi "a luat mâna de pe sistemul de sănătate publică, arată cu degetul spre alţi vinovaţi", menţionând că acreditarea ISU a unui spital costă de la 1 milion de euro în sus, bani care ar putea fi folosiţi pentru echipamente medicale noi.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Iustin Cionca (PNL) arată că o catastrofă precum cea de la Constanţa, unde mai mulţi pacienţi au decedat în urma unui incendiu produs în spital, "se poate întâmpla oricând, la orice spital din România".

"Sistemul de sănătate publică este grav bolnav, este muribund. În anul 2010 au fost puse în braţele autorităţilor publice spitalele distruse, pline de datorii, neconforme cu propriile reglementări ale statului care s-a scăpat de ele. De atunci, consiliile judeţene sau, după caz, primăriile, investesc sume enorme în aparatură, în echipamente, în materiale de protecţie, în clădiri. Şi e ca şi cum torni banii într-o gaură neagră, nevoile nu sunt niciodată satisfăcute pe deplin", a scris preşedintele CJ Arad.

El arată că deşi unele consilii judeţene, precum la Arad, investesc în spitale, proiectele sunt întârziate de birocraţie, în timp ce pacienţii stau în spitale "colcăind de microbi şi de gongi".

"Avem întârzieri de sute de zile la implementare, fiindcă în câte un minister, un funcţionar decide să pună dosarul proiectului în sertar şi îl uită acolo, sau fiindcă ni se impun condiţii absurde... Şi ce facem până când dăm în folosinţă spitalele noi? Le folosim pe cele vechi, găunoase, colcăind de microbi şi de gongi. Le mai punem un geam, le mai zugrăvim şi cam atât, pentru că majoritatea sunt revendicate şi legea nu ne permite să investim în ele", scrie Cionca.

El arată că deşi se cumpără şi echipamente medicale noi, "fiecare aparat în plus pus în funcţiune poate reprezenta un pericol suplimentar".

"În secţiile ATI reţelele electrice cedează, pentru că au fost proiectate pentru 20 de paturi, nu pentru 50; prizele cedează fiindcă nu suportă sarcinile mari create de monitoare, ventilatoare, aparate EKG, ecografe, computere tomograf, instalaţii de aer condiţionat care toate funcţionează simultan. Şi se produc tragedii... Iar statul, care a luat mâna de pe sistemul de sănătate publică, arată cu degetul spre alţi vinovaţi, nu înspre el", consideră preşedintele CJ Arad.

Iustin Cionca spune că "acreditarea ISU a unui spital costă de la 1 milion de euro în sus".

"Dacă ai 1 milion de euro, te gândeşti dacă plăteşti acreditarea sau cumperi un RMN, să salvezi mii, zeci de mii de vieţi, prin diagnosticul de precizie. Sau poate cumperi două computere tomograf. Dar sunt spitale publice din România care nu au de niciunele şi pentru care 1 milion de euro reprezintă o fantezie. Şi atunci, ce facem, cum ne păzim de tragediile de genul celei de la Constanţa? Dacă nu ai bani pentru autorizarea împotriva incendiilor, ce faci, închizi spitalul? Cine îşi asumă o astfel de decizie?! Ce faci până când îţi construieşti spitale noi şi regulamentare, trimiţi toţi pacienţii la privaţi sau pui lacătul pe uşă şi le scrii să revină peste trei ani? Am pus această întrebare şi la Bucureşti, şi celor care ne reprezintă la Bruxelles. Răspunsul este, în cel mai bun caz, vag, inutil. De regulă se ridică din umeri, e treaba noastră cum ne descurcăm", a mai afirmat Iustin Cionca.

El consideră că securizarea spitalelor "ţine de siguranţa naţională", iar "la tragediile cum este cea de la Constanţa, vinovaţii nu sunt la nivel local". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”