Președintele Bulgariei, de față cu cancelarul austriac: Nu este corect ca noi și România să fim în afara Schengen

Președintele Bulgariei, de față cu cancelarul austriac: Nu este corect ca noi și România să fim în afara Schengen

Rumen Radev a făcut această remarcă la Sofia, avându-l alături pe Karl Nehammer, fără a menționată însă că lăsarea celor state în afara Schengen e cauzată inclusiv de Austria, potrivit publicației 24Chasa, citată de Rador.

Rumen Radev și Karl Nehammer FOTO Instagram/Nehammer

Rumen Radev și Karl Nehammer FOTO Instagram/Nehammer

Faptul că Schengen nu funcționează corect în Europa Centrală nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara spațiului Schengen”, a spus președintele Radev.

Liderul de la Sofia nu a pierdut ocazia să bată obrazul lui Nehammer pe tema Schengen, deși nu a acuzat direct Austria. „Noi protejăm frontierele externe ale UE, iar asta chiar mai bine decât o serie de țări care se află în Schengen. Spațiul Schengen întruchipează una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene. Pe lângă securitate, există dimensiuni economice și de altă natură. Cred că nu este corect ca noi cu România să fim în afara Schengen”, a adăugat el.

Rumen Radev și-a exprimat speranța că o soluție rațională a problemei va fi găsită în viitorul apropiat. „Protecția frontierelor externe europene este un angajament comun al tuturor statelor membre ale UE. Țările din prima linie, în special Bulgaria , au nevoie de sprijin”, a mai spus Radev.

În replică, Karl Nehammer, cancelarul austriac, a declarat că „primul lucru pe care trebuie să-l facem este să consolidăm protecția frontierelor. Trebuie să avem un rezultat real, ceea ce înseamnă reducerea migranților în interiorul spațiului Schengen. Avem nevoie de un semnal clar la nivel european că țările care protejează frontiera externă a UE nu se confruntă singure cu această problemă. Aceasta este o problemă juridică care trebuie rezolvată la nivel european”, a explicat el.

Bani pentru graniție și o nouă legislație

Nehammer a subliniat că Austria va sprijini acordarea de către Comisia Euroeană a două miliarde de euro pentru Bulgaria, pentru consolidarea frontierei. „Este important să subliniem că sunt necesare schimbări legislative la nivel european pe această temă. Avem nevoie de o politică comună de respingere a migrației, astfel încât să poată exista o luptă eficientă în Uniunea Europeană”, a completat liderul de la Viena.

La rândul său, Radev a precizat că țara sa a pierdut mai mulți polițiști în procesul de păzire a graniței cu Turcia. Mai precis, patru poliști au fost uciși, iar zece răniți.

Concluzia lui Nehammer pe tema Schengen este următoarea: „Sistemul Schengen se află în prezent într-o criză majoră”.

În timpul vizitei în Bulgaria împreună cu cancelarul Nehammer, ministrul austriac de interne Gerhard Karner a cerut legalizarea refuzului unor solicitanți de azil, transmite publicația Der Standard. Directiva propusă provine dintr-un plan în cinci puncte pe care Karner l-a publicat în noiembrie. Într-o scrisoare de la acea vreme, el a cerut Comisiei Europene să acționeze în consecință.

România, în căutare sprijinului total pentru Schengen

România a intensificat dialogul cu numeroase state europene pentru a reconfirma faptul că sprijină aderarea la Schengen. fiind date mesaje de susține. Inclusiv au fost purtate negocieri cu partea israeliană, pentru ca aceasta să facă lobby pe lângă Austria, în condițiile în care Viena rămâne cea mai reticentă. De asemenea, sunt așteptate și alegerile din Austria de la finalul acestei luni, văzute ca un moment important, pentru că tema migrației a jucat un rol central în dezbaterea publică.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...