Preşedintele bulgar se opune implicării istoricilor UE în activitatea comisiei mixte cu Macedonia de Nord
Preşedintele bulgar Rumen Radev a anunţat joi că nu acceptă implicarea istoricilor Uniunii Europene în activitatea comisiei mixte bulgaro-nord-macedonene, a relatat joi novinite.com.
''Nu avem nevoie de mediatori'', a spus şeful statului bulgar, care a precizat că soluţia depinde în primul rând de un dialog constructiv între Sofia şi Skopje, nu de mediere.
''Nimeni nu ne cunoaşte istoria mai bine decât noi'', a subliniat Radev, referindu-se la o discuţie avută miercuri cu omologul său nord-macedonean, Stevo Pendarovski.
"Depinde de noi să avem un dialog constructiv deschis, bazat pe documente istorice, pe surse originale'', a adăugat el, precizând că paşii pe care cele două ţări vecine trebuie să îi facă nu trec prin alte capitale europene.
În opinia sa, este nevoie de o soluţie durabilă şi ireversibilă la problemele existente între Bulgaria şi Macedonia de Nord.
La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Bulgaria a informat Comisia Europeană că nu acceptă proiectul cadrului de negociere propus pentru Macedonia de Nord.
Guvernul de la Skopje a apreciat că poziţia Bulgariei contravine Tratatului de prietenie, bună-vecinătate şi cooperare încheiat de cele două ţări în august 2017.
Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută, de asemenea, personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.
Tratatul semnat în 2017 de Sofia şi Skopje prevede crearea unei comisii alcătuite în principal din istorici pentru a soluţiona aceste diferende, dar activitatea comisiei a fost suspendată la cererea Macedoniei de Nord înaintea legislativelor din iulie 2020. AGERPRES