Preşedintele Băsescu participă la lucrările Consiliului European

Preşedintele Băsescu participă la lucrările Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European, la reuniunea Grupului de la Vişegrad+România+Bulgaria şi la lucrările Consiliului European, potrivit Preşedinţiei.

Şeful statului va susţine joi, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni, o declaraţie de presă, apoi va pleca spre Bruxelles, unde va participa, de la ora 14.00 (ora României), Bruxelles la Summitul Partidului Popular European.

De la ora ora 17.00 (ora României), Traian Băsescu participă la reuniunea Grupului de la Vişegrad+România+Bulgaria în perspectiva pregătirii Consiliului European, apoi la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European.

După fotografia de familie, şeful statului va participa la prima sesiune de lucru a Reuniunii Consiliului European, iar seara va lua parte la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

Vineri dimineaţă, preşedintele are programată participarea la a doua sesiune de lucru a Reuniunii Consiliului European, iar la final, în jurul orei 13.15 (ora României) va susţine o declaraţie de presă.

 


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen