
Președintele Austriei, în vizită la Kiev
Preşedintele austriac Alexander van der Bellen a sosit miercuri la Kiev pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Ucraina, cu câteva săptămâni înainte de marcarea primului an de la începerea invaziei ruse în această ţară, transmite EFE.
''După aproape un an, Ucraina nu a fost uitată. Împreună cu preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski şi cu bravul popor ucrainean apărăm valorile europene'', a scris Van der Bellen, pe contul său de Twitter, unde a postat şi fotografii de la momentul în care este întâmpinat de oficiali ucraineni în gara centrală din Kiev, scrie Agerpres.
Preşedintele austriac a declarat că vizita sa la Kiev corespunde ''actului meu deliberat de a-mi exprima solidaritatea cu Ucraina, potrivit unei înregistrări video difuzată de agenţia ucraineană Ukrinform. Potrivit Reuters, Van der Bellen urmează să aibă o întrevedere şi cu omologul său ucrainean.
Vizita lui Van der Bellen a coincis cu cea a vicepreşedintei Parlamentului german (Bundestag), Katrin Goering-Eckardt, din partea Partidului Verzilor, partener în coaliţia de guvernământ a cancelarului Olaf Scholz, formată din social-democraţi, ecologişti şi liberali.
Ucraina "aparţine familiei europene", a declarat politiciana germană, care şi-a exprimat sprijinul faţă de aspiraţia Kievului de a se integra în Uniunea Europeană ''odată ce va fi îndeplinit criteriile''.
Sursa: adevarul.ro