Președintele american acuză Hamas și Rusia că vor să „să nimicească" democraţii | VIDEO

Președintele american acuză Hamas și Rusia că vor să „să nimicească" democraţii | VIDEO

Organizația Hamas și Vladimir Putin vor fiecare să nimicească" democraţia, a afirmat Joe Biden joi în discursul adresat naţiunii, în cursul căruia a anunţat că va cere Congresului american să finanţeze urgent" ajutor pentru Israel şi Ucraina, scrie AFP, scrie Agerpres.

Joe Biden FOTO: Profimedia

Joe Biden FOTO: Profimedia

Statele Unite vor fi în siguranță „pentru generaţii" dacă vor ajuta aceste două națiuni în război, a insistat preşedintele american într-un rar discurs din Biroul Oval al Casei Albe.

„Hamas şi Putin reprezintă ameninţări diferite, dar au acest lucru în comun: vor să nimicească complet o democraţie vecină", a adăugat președintele american, care tocmai s-a întors de la Tel Aviv unde l-a asigurat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, că Statele Unite sunt alături de Israel.

Acesta este motivul pentru care președintele american va cere vineri Congresului să finanţeze „de urgenţă" un ajutor pentru Israel şi Ucraina, partenerii noştri esenţiali".

Cu acest mesaj adresat națiunii președintele american vrea să-și convingă oponenții din dreapta dură, dar și alegătorii obosiți de conflictul din Ucraina despre necesitatea unui pachet financiar consistent pentru Ucraina și Israel.

Prin legarea apărării Israelului de cea a Ucrainei, acesta speră că va reuși să găsească suport care până acum i-a lipsit în Congres pentru a finanța asistență militară acordată suplimentar Ucrainei.

Casa Albă vrea să solicite Congresului un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan și criza migranților care afectează frontiera sudică dintre Statele Unite și Mexic.

Republicanii ezită în privința acordării ajutorului militar acordat Ucrainei, dar sunt în favoarea unui sprijin consistent pentru Israel, măsuri împotriva imigrației și o atitudine fermă față de China.

Președintele Joe Biden, a cărui ţară a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina, trebuie să învingă nu numai oboseala unor aleşi, ci şi a opiniei publice americane față de războiului de durată.

Joe Biden ştie că timpul se scurge: dacă Congresul nu reuşeşte să voteze bugetul anual, Statele Unite se vor îndrepta direct spre blocaj bugetar, faimosul „shutdown", pe 17 noiembrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…