Preşedintele a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru al Energiei Victor Vlad Grigorescu
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului Justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008", precizează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri, precizează sursa citată. AGERPRES