Presa rusă, sub șocul asasinării opozantului Boris Nemțov

Presa rusă, sub șocul asasinării opozantului Boris Nemțov

La o zi după marșul în memoria lui Boris Nemțov, care a reunit zeci de mii de persoane duminică la Moscova, presa rusă se afla luni sub șocul morții opozantului și fostului vicepremier rus, asasinat vineri seara în apropiere de Kremlin, relatează AFP.

'Reacțiile la asasinarea lui Boris Nemțov sunt extraordinare, pe măsura acestui om', scrie luni cotidianul Kommersant, care vede în moartea opozantului 'moartea politicii'.

Zeci de mii de persoane — 70.000, potrivit organizatorilor — au participat duminică la Moscova la un marș de comemorare a lui Nemțov , un număr care amintește prin amploarea sa de marile manifestații organizate în 2011 și 2012 împotriva președintelui Vladimir Putin.

Moartea sa "constituie o barieră psihologică pe care Rusia a trecut-o" și, de aceea, "nu va mai fi niciodată la fel", avertizează cotidianul financiar Vedomosti. 'Mulți oameni au spus după asasinat: 'Ne-am trezit într-o altă țară'', subliniază ziarul, care a numit manifestația în memoria lui Nemțov drept 'Marșul împotriva fricii'.

Deși autoritățile susțin că vor studia toate pistele pentru a-i găsi pe ucigași, unele media acuză 'climatul de frică' instaurat de Kremlin în Rusia.

'De o lungă perioadă de timp — de cel puțin un an — trăim într-o țară unde disidența este asimilată trădării, pentru care poți fi ucis', denunță Vedomosti, care subliniază că 'războiul, ca orice crimă la comandă, este ușor de pornit, dar mult mai greu de oprit'.

Publicația de opoziție Novaia Gazeta, care publică un interviu realizat cu Boris Nemțov în aprilie, amintește că opozantul rus primea cu regularitate amenințări cu moartea, dar nu credea însă că așa ceva se poate întâmpla. 'Ei bine, da, ei pot: nu cred că pot să mă omoare, dar cu siguranță mă pot trimite la închisoare', afirmase Nemțov, care se declarase 'imunizat' în fața acestor amenințări.

În opinia acestei publicații, 'în loc de Maidan' — mișcarea politică care a condus acum un an la destituirea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici la Kiev — 'Moscova a obținut un Donbas', regiune din estul Ucrainei sfâșiată de un conflict armat între separatiști proruși și armata ucraineană.

În schimb, cotidianul popular Komsomolskaia Pravda scrie că nu crede că această crimă este motivată politic. 'Cine ne omoară aici din motive pur politice? Nu suntem în Ucraina (...) Pentru bani, se ucide. Pentru politică, nu', susține ziarul.

Dar, potrivit Novaia Gazeta, rezultatul este același: 'Asasinarea lui Nemțov este un punct fără întoarcere, o destabilizare radicală a situației politice în Rusia, ale cărei consecințe sunt încă inimaginabile'.

Repercusiunile asasinării lui Nemțov ar putea afecta până și politica externă a Rusiei, iar uciderea opozantului rus ar putea să 'devină un argument solid în favoarea partizanilor unei politici mai dure față de Moscova', potrivit Kommersant. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”