Presa maghiară de stat, controlată de Viktor Orban, încearcă să deturneze protestul xenofob din Ditrău

Presa maghiară de stat, controlată de Viktor Orban, încearcă să deturneze protestul xenofob din Ditrău

Agenția de presă MTI, controlată de statul maghiar, încearcă să transforme protestul din Ditrău îndreptat împoriva străinilor drept o nemulțumire a localnicilor împotriva patronului brutăriei.

Într-un  articol publicat sâmbătă în versiune în limba română , MTI susține încă din titlu că ”la Ditrău supărarea nu este îndreptată împotriva brutarilor din Sri Lanka, ci a antreprenorului care nu apreciază forţa de muncă locală”.

MTI citează în sprijinul acestei afirmații declarațiile făcute de săteni la întrunirea satului, care a avut loc sâmbătă dimineaţă, la iniţiativa primarului Elemér Puskás. Porivit agenției maghiare, ”mai mulţi foştii angajaţi ai brutăriei s-au plâns că ar fi avut parte de un tratament inuman din partea proprietarului afacerii. Acesta i-ar fi plătit cu salariul minim pe economie, i-ar fi obligat în mod regulat să stea la ore suplimentare şi care ulterior nu au mai fost plătite. Cei care au luat cuvântul au căzut de acord asupra faptului că, dacă antreprenorul şi-ar respecta angajaţii şi le-ar asigura o salarizare corectă, nu ar fi nevoie de aducerea unor muncitori de afară”.

Agenția controlată de Budapesta nu a amintit însă nimic despre amenințările localnicilor din Ditrău la adresa celor doi brutari aduși din Sri Lanka, deși presa de limbă maghiară din România a relatat pe larg despre protestul xenofox în fruntea căruia s-a aflat chiar preotul catolic din localitate.

De altfel, scandalul xenofob, în care localnicii au cerut alungarea celor doi străini din cauza culorii pielii, a fost amendat de conducerea UDMR printr-un comunicat oficial, dar și de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, care s-a dezis de preotul care a condus revolta anti-străini din satul Ditrău.

Și Marko Bela, fostul președinte al UDMR și un personaj extrem de influent în comunitatea maghiară din România, a criticat dur atât propaganda xenofobă a guvernului Viktor Orban, cât și tăcerea liderilor UDMR în fața acesteia.

Foto: Unul dintre cei doi muncitori din Sri Lanka veniți în Ditrău (Agerpres / Gina Ștefan)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!