Presa japoneză: Liderul nord-coreean Kim Jong-un, în stare vegetativă, după ce operaţia cardiovasculară a eşuat

Presa japoneză: Liderul nord-coreean Kim Jong-un, în stare vegetativă, după ce operaţia cardiovasculară a eşuat

Taiwan News transmite că mass-media japoneză, citând o echipă de medici care îl tratează pe Kim Jong- un, a afirmat că dictatorul, în vârstă de 36 de ani, este în stare vegetativă în urma unei intervenţii chirurgicale la inimă.

Pe fondul unor rapoarte conflictuale despre starea de sănătate a lui Kim, săptămânalul japonez Shukan Gendai a raportat vineri (24 aprilie) că un membru al echipei medicale chineze aflate în misiune în Coreea de Nord a explicat scurt situaţia pentru editorul său principal, Kondm Daisuke.

Medicul chinez a declarat că dictatorul, aflat în timpul unei vizite în mediul rural la începutul acestei luni, a acuzat dureri în piept şi s-a prăbuşit. Un medic însoţitor al lui Kim Jong-un a efectuat imediat tratament de urgenţă şi l-a dus la un spital din apropiere.

De asemenea, medicul personal al lui Kim a solicitat intervenţia unei echipe medicale de la Beijing. La spital, înainte de sosirea echipei chineze, medicul nord-coreean a efectuat o intervenţie chirurgicală cardiacă, dar au existat complicaţii din cauza obezităţii pacientului şi a anxietăţii medicului, conform Taiwan News.

O variantă a zvonului a fost repetată de un director de televiziune din Beijing, al cărui unchi este un oficial senior din Ministerul chinez de Externe - spunând celor 15 milioane de urmăritori ai săi pe Weibo că dictatorul Kim Jong Un este mort pe baza informaţiilor provenind de la o sursă „foarte solidă”.

Între timp, publicaţiile din Hong Kong au început să raporteze zvonuri despre moartea lui Kim.

Bloomberg, în schimb, transmite că un simpatizant din Coreea de Nord numeşte zvonurile privitoare la sănătatea lui Kim „false”.

Ştiri despre starea de sănătate a dictatorului nord-coreean au apărut în momentul în care acesta a lipsit de la sărbătoarea naţională care celebrează naşterea bunicului său, criminalul comunist Kim Ir Sen, considerat fondatorul Republicii Democrate Nord-Coreene.

Un raport anterior afirmă că liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi fost evacuat din Phenian pe 15 aprilie, pe fondul unor speculaţii despre probleme de sănătate, iar un site din Seul afirmă că liderul comunist şi-ar fi revenit după ce a fost supus unei proceduri cardiovasculare pe 12 aprilie.

Reuters a raportat că susţinătorul regimului nord coreean - China - a „trimis o echipă în Coreea de Nord, inclusiv experţi, pentru a-i oferi asistenţă lui Kim Jong-un”.

Citând „trei persoane familiarizate cu situaţia”, Reuters scrie că o delegaţie condusă de un membru superior al departamentului de legătură cu Coreea de Nord al Partidului Comunist Chinez - principala agenţie chineză care se ocupă de relaţia cu Coreea de Nord - părăsise joi Beijingul cu destinaţia Coreea de Nord.

Între timp, atât oficialii guvernului sud-coreean, cât şi un oficial chinez din Departamentul de legătură au contestat rapoartele ulterioare care sugerau că Kim Jong-un ar fi fost în pericol după operaţie, în timp ce oficialii sud-coreeni au declarat că nu detectaseră semne de activitate neobişnuită în Coreea de Nord.

O zi mai târziu, vineri, o sursă sud-coreeană a declarat pentru Reuters că rapoartele de intelligence arătau că Kim era încă în viaţă şi că se pregătea să iasă în public pentru a risipi zvonurile. Sursa nu a avut niciun comentariu cu privire la starea actuală a lui Kim şi nici la o eventuală implicare chineză. Un oficial din domeniul informaţiilor din SUA a afirmat că problemele de sănătate ale dictatorului erau cunoscute, dar că nu existau motive pentru a concluziona că este grav bolnav sau că nu poate să reapară în public.

Secretarul de stat, Mike Pompeo, atunci când a fost întrebat despre sănătatea lui Kim la Fox News, după ce preşedintele american Donald Trump minimizase zvonurile, a spus: „Nu am informaţii pe care să le pot transmite în această seară, dar poporul american ar trebui să ştie că urmărim foarte intens situaţia”.

Ultima dată când mass-media de stat din Coreea de Nord a transmis despre Kim, a fost pe 11 aprilie, anunţând că a prezidat o şedinţă. Cu toate acestea, după cum s-a menţionat mai sus, mass-media de stat nu a raportat nicio participare la evenimentele care ar fi marcat ziua de naştere a bunicului său, Kim Il- sung, pe 15 aprilie, o aniversare foarte importantă în Coreea de Nord.

Când tatăl lui Kim Jong-un, Kim Jong-il, a suferit un accident vascular cerebral în 2008, presa sud-coreeană a raportat la acea vreme că în tratarea sa au fost implicaţi medici chinezi cât şi francezi.

Rapoarte contradictorii din Seul se bazează pe surse care sugerează că dictatorul ar fi fost „evacuat” din Phenian într-un oraş de coastă. Noi rapoarte spun că acesta este în mişcare şi în afara ochiului public, în primul rând din cauza focarelor de virus Wuhan în sectoarele cheie ale ţării, pe care oficialii de la Phenian au încercat să le ţină sub control.

Este posibil ca dictatorul nord-coreean să fi fost evacuat în oraşul de coastă Wonsan, provincia Kangwon, a informat vineri serviciul de ştiri din Coreea de Sud, citând surse naţionale de informaţii din Seul.

Potrivit Newsis, s-a observat mişcare în rândul „vehiculelor speciale” care îl transportă pe Kim, amănunt care ar sugera că ar fi putut fi evacuat din Phenian. Cu toate acestea, avionul privat al lui Kim a rămas în Phenian, se arată în raport.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”