Presa americană a publicat fragmente din cartea nepoatei preşedintelui Trump despre "trădările" din familie

Presa americană a publicat fragmente din cartea nepoatei preşedintelui Trump despre "trădările" din familie

Presa americană a publicat marţi extrase din cartea în care Mary Trump, nepoata preşedintelui Donald Trump, îl prezintă pe acesta ca pe un mincinos narcisist, semnalează AFP.

Volumul intitulat "Prea mult şi niciodată destul: cum a creat familia mea omul cel mai periculos din lume" (Too Much and Never Enough: How My Family Created the World's Most Dangerous Man) nu a apărut deocamdată în librării, dar este deja cel mai bine vândut online, prin Amazon. Cu numai patru luni înainte de scrutinul prezidenţial din SUA, în urma căruia Trump speră să fie reales, cartea a depăşit deja recordul celei semnate de fostul consilier prezidenţial pentru securitate, John Bolton, care a făcut de asemenea afirmaţii critice la adresa preşedintelui.

"Încă n-am văzut cartea, dar este o carte mincinoasă", a susţinut purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, care a descris conţinutul drept "afirmaţii ridicole, absurde, fără nicio bază".

Robert Trump, fratele preşedintelui american, a încercat fără succes să împiedice printr-un proces editura Simon&Schuster să publice cartea nepoatei. Mary Trump este fiica fratelui mai mare al lui Donald Trump, Fred Jr., mort în 1981, la vârsta de 42 de ani, după probleme legate de alcoolism.

Pe parcursul a 240 de pagini, autoarea în vârstă de 55 de ani, care a rupt de multă vreme legăturile cu unchiul său ajuns preşedinte, amestecă "istoria familiei cu analiza psihologică", dezvăluie ziarul Washington Post, citat de AFP. Ea arată că bunicul său, Frank Sr., şi-a dispreţuit fiul mai mare şi şi-a bătut joc de el, iar Donald, cu şapte ani mai mic, a învăţat "să mintă pentru a se pune în valoare" după ce a fost martor la umilinţele la care era supus fratele său.

Conform cotidianului New York Times, cartea descrie un climat familial de "invidie, trădări şi tensiuni fratricide" ca o explicaţie a modului în care Donald Trump a dobândit "comportamente sucite". "Patologiile lui Donald sunt atât de complexe, iar comportarea sa este adesea atât de inexplicabilă, încât pentru stabilirea unui diagnostic ar fi nevoie de o întreagă baterie de teste psihologice şi neurofizice pe care nu le va trece niciodată", a scris Mary Trump, potrivit publicaţiei care o citează.

O altă acuzaţie preluată de New York Times din carte este că actualul preşedinte, fost magnat în domeniul imobiliar, a plătit pe cineva ca să dea în locul său testele SAT pentru admiterea în universităţile americane.

CNN prezintă motivaţia mărturisită de Mary Trump: "Donald, urmând exemplul bunicului meu şi cu complicitatea, tăcerea şi pasivitatea fraţilor şi surorilor, l-a distrus pe tatăl meu. Nu îl pot lăsa să-mi distrugă ţara". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…