Preparate din însorita Eladă. Care sunt condimentele care dau savoare oricăui desert grecesc VIDEO
În fiecare produs tradițional, grecii au presărat ceva din soarele vechii Elade, iar prăjiturile le-au condimentat cu cardamon, mastic și mahleb – bineînțeles, fiecare porție de mâncare este dăruită și savurată în ritmuri de sirtaki.
Primii corăbieri greci care au ancorat la Portul Euxin și au întemeiat cetăți în jurul secolului VIII î.Hr. au adus cu ei, alături de visuri, și primele mirodenii în care pare că a apus soarele Mediteranei. Nu există gastronomie internațională atât de bogată în condimente ca a grecilor: oregano, mentă, busuioc, cimbru, fenicul, chimen, mărar, dafin, scorțișoară, cuișoare, dar și ceapă și usturoi.
Savoarea oricărui produs, dulce sau sărat, este completată de gustul amar al uleiului extravirgin, la care nu se face economie. Tot grecii sunt vestiți pentru combinațiile de dulce și acru, cum ar fi mierea și oțetul, sosul de pește și mierea, peștele și strugurii. Aceasta este imaginea Greciei autentice, pe care urmașii zeilor din Olimp au dus-o pe oriunde i-au purtat pașii, inclusiv pe țărmurile Pontului Euxin.
Dobrogenilor le-au plăcut și preparatele grecești, așa cum le-au asimilat pe cele ale turcilor și tătarilor , ale rușilor și lipovenilor, ale evreilor și aromânilor și le-au pus pe masă în zile sfinte de sărbătoare, în vacanțe sau ori de câte ori au avut poftă de ceva exotic.
Tzatziki FOTO Shutterstock
Toate mirodeniile dintr-un souvlaki
De departe, cel mai vestit preparat al bucătăriei grecești este souvlaki, cu al său sos tzatziki. Secretul preparatului este felul în care este condimentată carnea. Felicia Constantin, secretarul Comunității grecești din Constanța, ne dezvăluie rețeta tradițională a preparatului. Carnea (de pui, porc sau vită) se marinează timp de 24 de ore, înainte de a fi gătită pe grătar, într-o pastă făcută din ulei de măsline, usturoi, vin alb, miere, ardei roșu iute uscat, muștar, oregano, scorțișoară, cimbru, salvie, rozmarin. Acum, carnea se cumpără de la magazin. Vechii greci, însă, nu mâncau niciodată carne decât dacă provenea de la sacrificiu făcut pentru un zeu.
Doar după ce este marinată timp de 24 de ore, carnea se pune pe țepușe și apoi pe grătar. După ce carnea este gătită, se pune grămăjoară pe pită și se combină cu cartofi prăjiți, ceapă, roșii, zeamă de lămâie și indispensabilul tzatziki. Acest sos renumit conține iaurt grecesc, adică iaurt consistent, fără multă apă, doi-trei castraveciori proaspeți, curățați de coajă și dați prin răzătoarea mare, dar din care se scurge foarte bine apa printr-un tifon sau pânză, doi-trei căței de usturoi, o mână de mărar, sare după gust și ulei de măsline extravirgin.
Cel mai mare producător de ulei de măsline este Insula Creta, urmată de Lesbos, care are 11 milioane de pomi cultivați. Dacă producția este atât de mare este datorită muncii omului, care udă plantațiile, dar care folosește și plase de umbrire. De altfel, spune Felicia Constantin, Creta este renumită pentru cele două recolte de fructe și legume pe an. Peloponezul, peninsula din sudul Greciei, este raiul citricelor, perioada în care portocalii sunt în floare fiind la concurență cu perioada înfloririi cireșilor din Japonia.
Salată grecească și încă ceva
Salată grecească FOTO Shutterstock
Românii obișnuiesc ca, alături de o friptură, să-și prepare acasă sau să ceară la restaurant o salată grecească. Aceasta conține doar salată verde, brânză feta, roşii, măsline, ceapă roșie, ardei gras şi un sos făcut din ulei de măsline și lămâie. Brânza feta este un alt preparat grecesc, despre care ei obișnuiesc să spună că este imitat de multe gastronomii, dar niciodată egalat.
Alături de ouzo (un preparat obținut prin infuzie de plante și boască de struguri) se mănâncă mezze, termenul generic pe care grecii îl folosesc pentru a numi gustările. Cele mai cunoscute sunt boureki (plăcintă cu legume şi carne), spanakopita (plăcintă care conține spanac, feta, ceapă, ouă şi condimente), melitzanosalata (salată de vinete), saganaki (brânză prăjită), taramosalata (icre amestecate cu cartofi fierți, sau pâine, ulei de măsline şi suc de lămâie), dolmades (sarmale din viţă-de-vie cu umplutură de orez, legume sau carne), skordalia (piure).
Nici deserturile nu sunt mai prejos de preparatele de bază în gastronomia grecească. Pe lângă baclava, preparatul turcesc, îmbogățit de greci cu migdale și sirop cu miere, grecii obișnuiesc să mănânce la desert galaktoboureki (o prăjitură care conține mai multe straturi de cremă între foi de plăcintă), kourabiedes (o prăjitură din făină, unt şi migdale), loukoumades (gogoşi cu scorţişoară), alături de nelipsitul iaurt cu miere.
Portokalopita, rețeta din Peloponez
Desert grecesc FOTO Shutterstock
O altă rețetă care vine din însorita Grecie se numește portokalopita. Rețeta sa, dezvăluită de Felicia Constantin, îți produce poftă oricât ai fi de sătul, și poate fi savurată și în timpul sărbătorilor de iarnă, lângă un foc de lemne, dar și pe plajă, în timp ce briza îți răcorește trupul. Într-un bol se amestecă un pachet cu foi fine de plăcintă rupte în fâșii și uscate la cuptor, patru ouă, 100 de mililitri ulei de floarea-soarelui, 200 de grame iaurt grecesc, 150 de grame zahăr, un praf de copt, esență de vanilie, coaja rasă de la o portocală. Se toarnă această compoziție într-o tavă unsă cu unt și se coace în cuptorul încins la 180 de grade timp de aproximativ 30-35 de minute.
Siropul se face dintr-o cană cu zahăr tos, o cană cu apă, o lingură de miere și sucul și coaja de la o portocală. Toate aceste ingrediente se fierb până când zahărul s-a topit, aproximativ 15 minute. Se lasă să se răcească și apoi se toarnă peste prăjitura fierbinte. Anterior, se înțeapă prăjitura din loc în loc cu un bețișor, pentru ca siropul să fie absorbit în totalitate.
Cozonacul de pe masa de Paște
Doar în perioada Sărbătorilor Pascale, gospodinele fac un cozonac a cărui rețetă o știu pe dinafară. Pentru acest preparat, este nevoie de 150 de grame de apă, 18 grame de drojdie uscată, aproximativ 500 de grame făină, 50 de grame de unt topit, o linguriță esență de vanilie, 150 de grame miere, două ouă întregi, un praf de sare, două linguri de zahăr. Până aici, nimic special. Gustul deosebit al acestui preparat, care tronează la loc de cinste pe mesele pascale ale grecilor, alături de buna-dispoziție, este dat de mirodenii. Astfel, la acest cozonac se pun 10 grame de mahleb (o pudră obținută din sâmburi de cireșe sălbatice), o linguriță și jumătate de mastic (rășina care curge din scoarța arborilor de mastic), o jumătate de linguriță de cardamon (o păstaie mică cu semințe).
Într-un bol se pun apa și drojdia, care se amestecă bine, apoi se acoperă cu un prosop până când se activează drojdia. Apoi, se adaugă făina cu untul topit, coaja de portocală și lămâie, vanilia, mierea, ouăle și sarea. Se frământă bine toate acestea până când aluatul devine elastic. Atunci, se mai adaugă încă 100 de grame de unt topit, iar coca se frământă până când este încorporată grăsimea. De-abia acum aluatul este lăsat la dospit până când își dublează volumul. Compoziția se împarte în trei părți egale și se fac trei suluri, care se împletesc ca o coroniță. După ce preparatul crește iar în tavă, se unge cu ou și lapte și deasupra se presară fulgi de migdale şi se pune la cuptor.
Grecii care au luminat drumul Istoriei
Grecii care au venit la Constanța n-au adus cu ei doar gustul preparatelor tradiționale, pe care le-au împărtășit și cu românii și cu turcii, și cu armenii și cu lipovenii. Ei au adus la malul Mării Negre o întreagă civilizație. Au ridicat pe faleza stâncoasă un far, însă lumina care le arăta marinarilor drumul spre casă nu mai există de mult. În zona istorică a orașului, vechii greci și-au ridicat case, devenite acum monumente istorice: Casa Aristide Karatzali de pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, Casa Cuculis de pe Bulevardul Elisabeta, Vila Caramilotis de la intersecția străzilor Traian cu Doinei, Casa Gheorghe Hrisicos de pe strada Traian nr. 1, Casa Tache Manicatide de pe strada Nicolae Titulescu nr. 34, Clădirea Embiricos de pe strada Nicolae Titulescu nr. 13. O altă construcție-simbol a orașului este Palatul Suțu de pe strada Krikor Zambaccian, precum şi Hotelul Grand de pe Bulevardul Ferdinand colț cu Bulevardul Tomis.
Clădirea Teatrului „Elpis“, acolo unde se adună comunitatea elenă din Constanța, a fost singura sală de festivități din oraș pentru o lungă perioadă de timp, fiind deschisă la 20 decembrie 1898, avându-l ca antreprenor pe I. Vlahopoulos. La 8 februarie 1916, aici a concertat George Enescu, au jucat în piese de teatru Constantin Nottara și Constantin Tănase, iar un oaspete de seamă a fost marele istoric Nicolae Iorga. Ulterior, aici a funcționat Teatrul de Păpuși.
Teatrul Elpis
Conducere grecească după Independență
Primul primar al Constanței după revenirea Dobrogei la România, după patru secole de stăpânire otomană, a fost unul de origine greacă, Anton Alexandridi. Orașul părea un sat pustiit, mizer, cu maluri care se surpau. Cum urbea în care trăiau 800 de suflete era grupată în jurul Pieței Independenței, el a decis extinderea ei prin crearea a noi cartiere și bulevarde, care să întoarcă orașul atât de greu încercat cu fața către mare. Primele reforme administrative orașul Constanța i le datorează, prin urmare, unui grec.
De altfel, cea mai veche biserică ortodoxă din Constanța este tot una grecească, „Metamorfosis“ („Schimbarea la față“), fiind ridicată între anii 1862-1868 prin contribuţiile și donaţiile etnicilor greci din Constanţa, dar și din întreaga Europă. Clădirea din marmură albă are un acoperiş plat, fără clopotniţe, şi este joasă, lăcașul de cult ortodox fiind ridicat într-o perioadă în care stăpânirea otomană nu permitea ca un loc de rugăciune creștin să fie mai înalt decât o moschee. „De îndată ce va sosi acest al meu decret împărătesc, să luați cunoştinţă că grecii de sub împărăteasca mea ocrotire, locuitorii domiciliaţi în Küstendje neavând biserică, au cerut pe lângă înalta mea persoană, rugând prin suplica lor să alcătuiască şi să clădească Biserica din temelie sub denumirea Metamorfosis cu următoarele dimensiuni: 44 arşini adâncime, 22 arşini lăţime şi 16 arşini înălţime“, suna firmanul sultanului Abdul Aziz Bin Mehmet.
În pas de sirtaki
Despre prezența grecilor la malul Mării Negre ne-au lăsat însemnări mai mulți călători. În anul 1780, un agent al Poloniei la Înalta Poartă vorbește de portul unde ancorau „corăbii de negoț din Constantinopol care aparțineau unor greci“. Greci erau și în Balcicul anului 1787, dar și mult mai la nord, la Măcin, unde „alături de români constată un amestec pestriț de greci, evrei, cazaci și ruși“. Alți călători rămân uimiți de faptul că, deși există mai multe „naționalități trăitoare de aceeași religie – greci, bulgari, ruteni, fiecare și-a ridicat propria biserică. Aici este explicația întregii chestiuni a Orientului“.
În anul 1840 erau înregistrate 40 de familii grecești la Constanța, cu trei magazine alimentare, două măcelării, un cuptor de pâine și două hanuri. În 1859, numărul familiilor de greci a ajuns la 500, majoritatea comercianți. În prezent, comunitatea elenă „Elpis“ numără aproximativ 2.500 de membri.
Grecii continuă să danseze, să iubească și să trăiască la malul Mării Negre. Anton-Traian Antoniadis, liderul Comunităţii Elene Elpis, a vrut, în vara anului 2016, să ducă orașul Constanța în Guinness World of Records cu cel mai mare sirtaki din lume , dansat pe plaja Modern. Anterior, au fost organizate mai multe repetiții pe plajă şi în Piaţa Ovidius. Din păcate, recordul nu a fost omologat din cauza întunericului lăsat și a codului galben de precipitații.
Însă, peste 6.000 de dansatori, constănțeni și turiști, au arătat că știu să danseze pe ritmuri grecești, depășind recordul de 5.614 persoane stabilit în 2012 la Volos, în Grecia. Recent, Anton-Traian Antoniadis a întrebat prietenii pe rețelele sociale dacă ar vrea să repete experiența din urmă cu opt ani. Răspunsurile au fost încurajatoare și poate, peste nu mult timp, constănțenii și turiștii se vor aduna din nou și vor dansa pe plajă un sirtaki, așa cum a făcut-o cândva Zorba Grecul.
Sursa: adevarul.ro
