Preot din Videle, prins în flagrant în timp ce întreținea relații sexuale cu un minor dintr-un centru de plasament
Un preot din Videle a fost reținut după ce a fost prins în flagrant, luni seara, în timp ce intreținea relații sexuale cu un minor în vârstă de 16 ani dintr-un centru de plasament. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat pentru G4Media.ro, că preotul era deja suspendat de la slujire și urmează să fie caterisit.
”Este vorba despre un preot din episcopia Alexandriei care era deja suspendat de la slujire si care va fi deferit acum consistoriului bisericesc, forul ecleziastic de judecată pentru abateri deosebit de grave. Sancțiunea cea mai înaltă pe linie bisericească este caterisirea, adică îndepărtarea definitivă din preoție. Este ceea ce urmeză să se întâmple și în acest nefericit caz”, a declarat Bănescu pentru G4Media.ro
Potrivit televiziunii publice , preotul ar fi avut, de o perioadă lungă de timp, astfel de activități infracționale, mai exact acte sexuale cu minori.
Polițiștii Secției 24 au realizat investigații de amploare. Minorul ar fi fost luat în mod frecvent de către preot și ademenit cu bani, pentru a întreține raporturi intime cu el.
Minorul este audiat în prezența psihologilor anchetatori și urmează și alte cercetări pentru a vedea dacă este vorba și despre alte victime în ceea ce-l privește pe acest preot.