Premierul ungar Viktor Orban îşi exprimă solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului

Premierul ungar Viktor Orban îşi exprimă solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, şi-a exprimat luni solidaritatea cu preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, cu care a avut o convorbire telefonică, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters.

"Premierul (Orban) a discutat astăzi cu preşedintele Tokaev şi şi-a exprimat solidaritatea şi condoleanţele pentru numeroşii, numeroşii morţi, şi desigur le-am oferit ajutorul nostru", a spus şeful diplomaţiei de la Budapesta, într-o înregistrare video.

Tokaev a dat vineri ordin trupelor de securitate să tragă fără somaţie în demonstranţii din Kazahstan, pe care i-a numit ''terorişti''. Revoltele fără precedent din fosta republică sovietică din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, s-au soldat cu peste 164 de morţi, conform unui anunţ făcut duminică seara de ministerul kazah al informaţiilor.

Bilanţul a fost ulterior retras şi revizuit la 26 de decese în rândul manifestanţilor şi 16 în cel al forţelor de ordine.

Tokaev a cerut miercurea trecută sprijinul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia şi aliaţii săi - Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan. OTSC a desfăşurat în Kazahstan mii de militari, în special ruşi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat luni victoria în apărarea Kazahstanului în faţa a ceea ce a numit o revoltă teroristă susţinută din străinătate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund