Premierul ungar Viktor Orban apără decizia guvernului său de a nu plăti compensaţii pentru condiţiile de detenţie
Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat vineri susţinerea pentru decizia guvernului său de a suspenda compensaţiile acordate deţinuţilor pentru condiţiile rele din închisorile suprapopulate din Ungaria, estimând că există prea multe cazuri de abuz de procedură, informează AFP.
Invitat la radioul public, liderul ungar i-a acuzat pe avocaţi că "fac afaceri" exploatând legi "laxiste şi absurde" pe care guvernul său a fost constrâns să le adopte după ce a pierdut un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în 2015.
Acest dosar a forţat Budapesta să adopte reguli ce le permit deţinuţilor să ceară o compensaţie. Guvernul ungar a trebuit de asemenea să introducă norme minime în ceea ce priveşte dimensiunile spaţiilor de trai şi condiţiilor sanitare în închisori.
Ungaria este ţara din UE în care populaţia carcerală este cea mai numeroasă, potrivit unui raport publicat în 2018 de Consiliul Europei.
Viktor Orban a afirmat vineri că statul ungar a plătit până acum mai mult de 30 de milioane de euro despăgubiri pentru circa 12.000 de solicitanţi.
"Se profită de lege, de aceea noi nu vom plăti", a adăugat el, precizând că se aşteaptă la bătălii juridice la nivel european.
Guvernul ungar intenţionează de asemenea să-i ceară Parlamentului să facă legea mai restrictivă.
"Imediat ce cineva intră la închisoare, o persoană, o organizaţie non-guvernamentală, un avocat îl contactează şi îi explică în ce fel să facă din aceasta afaceri", a declarat la rândul său Bence Tuzson, un purtător de cuvânt al premierului Viktor Orban, la postul de televiziune Hir. Tuzson a declarat că Budapesta va discuta despre acest subiect cu Parlamentul European şi Consiliul Europei.
După ce a revenit la putere în 2010, guvernul lui Viktor Orban a adoptat mai multe măsuri controversate ce vizează ONG-urile şi apărătorii drepturilor omului. Asociaţia ungară pentru apărarea drepturilor omului Comitetul Helsinki a subliniat că problema compensaţiilor ar fi rezolvată dacă statul ar îmbunătăţi condiţiile de detenţie în ţară. AGERPRES