Premierul ungar Viktor Orban a refuzat invitaţia la dezbatere a preşedintelui Parlamentului European
Premierul ungar Viktor Orban a refuzat miercuri o invitaţie din partea preşedintelui Parlamentului European de a participa la o dezbatere cu privire la starea de urgenţă instaurată în ţara sa în contextul pandemiei de COVID-19 şi a repercusiunilor acesteia asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, informează AFP.
"La ora actuală, lupta împotriva epidemiei îmi consumă întreaga energie şi forţă", a declarat premierul ungar ca răspuns la invitaţia preşedintelui Parlamentului European, italianul David Sassoli, potrivit agenţiei de presă ungare MTI.
Problema stării de urgenţă instaurate în Ungaria şi a consecinţelor acesteia asupra statului de drept va constitui joi subiectul unei dezbateri în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului European.
Potrivit regulii în vigoare pentru astfel de dezbateri, "nivelul de participare este cel al şefilor de stat sau de guvern", a precizat David Sassoli într-o scrisoare adresată lui Viktor Orban, cerându-i liderului ungar un răspuns.
Budapesta preconizează să fie reprezentată de ministrul justiţiei Judit Varga.
La sfârşitul lui martie, Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care îi permite premierului naţionalist să guverneze până la noi ordine prin decret, în cadrul unei stări de urgenţă votate pentru combaterea epidemiei.
Aceste puteri sporite care i-au fost acordate lui Viktor Orban au suscitat îngrijorarea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi atenţionări din partea a 16 state membre ale UE.
Un purtător de cuvânt al guvernului ungar a calificat audierea de joi drept "o nouă vânătoare de vrăjitoare" şi drept "un proces-spectacol". "Stângiştii şi liberalii sunt cei care fac politică într-un moment în care continentul se confruntă cu una dintre cele mai mari crize sanitare şi economice din ultimul secol", a notat într-un tweet, miercuri, acest purtător de cuvânt, Zoltan Kovacs, un apropiat al lui Viktor Orban. AGERPRES