Premierul Tudose s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor; pe agendă - ținta de deficit de 3% și disciplina financiară (surse)

Premierul Tudose s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor; pe agendă - ținta de deficit de 3% și disciplina financiară (surse)

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, în cadrul discuțiilor fiind abordate subiecte precum menținerea țintei de deficit de 3%, disciplina financiară și combaterea evaziunii fiscale, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Conform surselor citate, întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost "ținta de deficit — 3 la sută, disciplina financiară, predictibilitatea, România funcțională și combaterea evaziunii", au precizat sursele citate.

Marți, la Bruxelles, șeful Executivului a afirmat că i-a asigurat pe înalții oficiali europeni de stabilitatea României, precizând că ținta de deficit asumată este de 3%.

"Stabilitate monetar-financiară în primul rând, ținta de deficit asumată de 3%, MTO — de asemenea intrăm în zona de credibilitate — și stabilitate (...) și credibilitate pe tot ceea ce înseamnă legi", a declarat Tudose într-o conferință de presă la Bruxelles.

Pe de altă parte, în ședința de Guvern de joi, a fost aprobat un memorandum care prevede înființarea Centrului Național pentru Informații Financiare, o structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susținerea STS.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis AGERPRES, măsura are scopul să contribuie la îmbunătățirea relației cetățenilor cu administrația fiscală, prin creșterea gradului de informatizare și, implicit, simplificarea procedurilor administrative.

"Acest Centru va fi înființat în aparatul central al Ministerului Finanțelor Publice, până la 1 septembrie 2017, prin comasarea tuturor structurilor din minister și instituțiilor subordonate cu atribuții în tehnologia informației și comunicațiilor (structuri din MFP, ANAF — aparat central și direcții generale regionale, Agenția Națională de Achiziții Publice și Comisia Națională de Prognoză)", a mai precizat Guvernul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”