Premierul Spaniei i-a cerut Parlamentului să aprobe o ultimă prelungire a stării de urgenţă

Premierul Spaniei i-a cerut Parlamentului să aprobe o ultimă prelungire a stării de urgenţă

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, i-a cerut miercuri Parlamentului să aprobe a şasea şi ultima prelungire a controversatei stări de urgenţă pe teritoriul ţării, informează dpa.

Este de aşteptat ca parlamentarii să aprobe cererea sa pentru prelungirea stării de urgenţă până pe 20 iunie, datorită susţinerii din partea Ciudadanos şi altor câtorva partide regionale.

"Virusul este un duşman şi trebuie să folosim politici pentru a-l combate împreună", a spus premierul de stânga, adresându-se parlamentarilor conservatori, care intenţionează să voteze împotrivă.

"Ce a fost mai rău a trecut", a declarat totodată Sanchez, subliniind că starea de urgenţă a ajutat la stăvilirea epidemiei de COVID-19.

El a atenţionat că este nevoie de precauţie în condiţiile în care restricţiile pentru combaterea coronavirusului au fost relaxate.

Stării de urgenţă i se opun în Spania Partidul Popular, conservator, cel mai mare grup de opoziţie din Parlament, şi partidul populist Vox, al treilea grup din Parlament, care îl acuză pe Sanchez că distruge economia ţării.

Proteste de stradă au fost organizate împotriva restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea virusului şi oponenţi l-au etichetat pe Sanchez drept dictator.

În timpul actualei stări de urgenţă, spaniolii nu pot părăsi provinciile în care locuiesc. De asemenea, frontierele ţării sunt închise pentru turişti până pe 1 iulie.

Spania, una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus, a înregistrat până acum circa 240.000 de contaminări şi 27.000 de decese. Cu toate acestea cifrele se îmbunătăţesc treptat, iar marţi a fost a doua zi consecutiv când în Spania nu s-a înregistrat niciun deces de COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”