Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunţat că îşi va da demisia

Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunţat că îşi va da demisia

Guvernul Republicii Moldova, în frunte cu premierul Ion Chicu, îşi va da demisia miercuri, în ziua în care Parlamentul urma să examineze o moţiune de cenzură. Anunţul a fost făcut de premier în cadrul unui briefing de presă organizat de şeful statului în funcţie, Igor Dodon, în ultima sa zi de mandat prezidenţial, transmit agora.md şi Unimedia .

"Şedinţa de Guvern de ieri a fost destinată adoptării legilor importante ale ţării şi mecanismelor de implementare. Ne-am îngrijit ca să nu fie probleme în continuare. Maşina statului va funcţiona, vor fi achitate salarii, pensii. Este absolut necesar să mergem în continuare pe obiectivul major - dizolvarea Parlamentului. După cum ştiţi, există două căi, una dintre care este demisia Guvernului, ceea ce şi voi face pe parcursul zilei de astăzi", a declarat premierul Ion Chicu. Totodată, Chicu a menţionat că planifică o întrevedere cu preşedinta aleasă, Maia Sandu.

Pe 16 decembrie, fracţiunile parlamentare PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate), Platforma DA (Dreptate şi Adevăr) şi PDM (Partidul Democrat) au depus o moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului. Aceasta urma să fie examinată pe 23 decembrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Parlamentului.

PSRM a anunţat că nu va susţine moţiunea, iar deputata Partidului Şor, Marina Tauber, a spus că demiterea premierului ar fi iresponsabilă.

Guvernul condus de Ion Chicu şi-a început activitatea pe 14 noiembrie 2019, imediat după ce Executivul Maiei Sandu a fost demis de PSRM şi PDM. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...