Premierul polonez pledează pentru reforme împotriva „imperialismului” Uniunii Europene

Premierul polonez pledează pentru reforme împotriva „imperialismului” Uniunii Europene

„Practica politică a arătat că poziţiile Germaniei şi Franţei contează mai mult decât toate celelalte”, a scris Morawiecki pentru media germană menţionată, pledând pentru o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens, potrivit Agerpres.

„Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care cei mai puternici deţin puterea”, a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.

Premierul Morawiecki, al cărui guvern naţionalist dominat de reprezentanţii formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficienţele Uniunii Europene.

În editorialul său, şeful guvernului polonez a cerut „o reformă profundă care să readucă binele comun şi egalitatea în prim-planul principiilor uniunii”.

Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varşovia ar putea riposta în faţa UE, dacă ţara nu îşi primeşte partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic polonez şi, prin urmare, încalcă legislaţia UE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”