Premierul polonez cere o poziţie europeană unită de susţinere a Ucrainei în faţa Rusiei
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a îndemnat liderii europeni să adopte o poziţie fermă şi unită împotriva Rusiei, în contextul temerilor că Moscova ar putea pregăti o invazie a Ucrainei, transmite Reuters.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri două zile de discuţii cu omologul său polonez Andrzej Duda, la capătul cărora Varşovia a asigurat Kievul că poate conta pe sprijinul său în eventualitatea unui atac rusesc, fără a preciza însă în ce ar putea consta acest sprijin.
''Polonia susţine fără echivoc Ucraina în aspiraţiile sale pro-occidentale'', a asigurat Morawiecki.
După discuţiile desfăşurate în oraşul polonez Wisla, preşedintele Duda a subliniat şi el acelaşi sprijin. ''Polonia respinge conceptul sferelor de influenţă şi susţine deplin integrarea euro-atlantică a Ucrainei'', a scris preşedintele polonez pe Twitter.
Consilierul său pentru politică externă, Jakub Kumoch, a declarat în acest timp agenţiei Reuters că va fi creat un canal special pentru asigurarea unui contact continuu între Polonia şi Ucraina, urmând să fie organizate şi alte întâlniri la nivel înalt.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov au avut în aceeaşi zi la Geneva o întâlnire care a urmat unei serii de consultări iniţiate după ce în decembrie Moscova a transmis Washingtonului un set de propuneri prin care urmăreşte limitarea influenţei militare a SUA şi a NATO în proximitatea frontierelor ruse.
Lavrov a declarat după întrevederea cu Blinken că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra acestor cereri ale Rusiei cu privire la arhitectura de securitate europeană .
Secretarul de stat al SUA a confirmat că săptămâna viitoare Washingtonul va prezenta Moscovei ''idei'' sub forma unor răspunsuri scrise . Însă el a cerut Rusiei să dovedească faptul că nu intenţionează să atace Ucraina, prin retragerea celor peste 100.000 de soldaţi pe care i-a masat aproape de graniţa cu această ţară.
Lavrov a negat încă o dată astfel de intenţii şi a cerut încetarea ''isteriei anti-ruseşti'', în timp ce a descris din nou puterea de la Kiev drept una ''rusofobă'' şi a acuzat NATO că vede Ucraina ca ''aparţinând sferei de influenţă'' a acestei organizaţii.
Blinken şi Lavrov, care după întâlnirea lor au ţinut separat conferinţe de presă, au anunţat că, după ce Rusia va avea primi din partea SUA săptămâna viitoare răspunsurile la care au făcut referire, vor organiza o nouă întâlnire la acelaşi nivel, fără a exclude şi o posibilă întâlnire ulterioară între preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin.
''Nu ştiu dacă suntem pe calea cea bună, voi şti când vom avea răspunsul'' din partea SUA, a mărturisit Lavrov, subliniind că deocamdată a convenit cu Blinken că ''un dialog rezonabil este necesar'' astfel încât ''emoţia să scadă''.
''Nu aveam aşteptări asupra unui progres major astăzi, dar cred că acum suntem pe drumul cel bun pentru a înţelege preocupările şi poziţiile fiecăruia'', a rezumat la rândul secretarul de stat american desfăşurarea discuţiei sale cu ministrul de externe rus.
Ca o ilustrare a complexităţii situaţiei, diplomaţia rusă a ales chiar această zi a întrevederii dintre Lavrov şi Blinken pentru a insista asupra retragerii trupelor străine ale NATO din ţările care au aderat la această alianţă după 1997, menţionând explicit România şi Bulgaria, dar lista cuprinde în total 14 ţări din fostul bloc comunist.
În decembrie, Moscova a cerut Washingtonului în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, mai ales către Ucraina, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi renunţarea la manevrele şi desfăşurările de trupe ale NATO în Europa de Est. În reacţiile lor, oficialii occidentali au calificat drept inacceptabile aceste solicitări ale Moscovei, pe care au ameninţat-o cu sancţiuni dure dacă atacă Ucraina.
Antony Blinken a reafirmat vineri că Rusia se va confrunta cu un răspuns sever şi rapid în cazul unei acţiuni militare contra Ucrainei.AGERPRES