Premierul polonez a mimat că ezită să semneze Declarația de la Roma

Premierul polonez a mimat că ezită să semneze Declarația de la Roma

În pofida opoziției statelor est-europene, ideea Europei cu mai multe viteze a fost inclusă în Declarația semnată sâmbătă de liderii europeni, reuniți la summitul de la Roma pentru a aniversa 60 de ani de la încheierea tratatului ce a pus bazele blocului comunitar, un moment amuzant fiind observat la semnarea Declarației, când premierul polonez, Beata Szydlo, care până cu o zi în urmă s-a opus conținutului acestui text, a sugerat printr-un gest că ar ezita să-l semneze, relatează agențiile DPA și EFE.

Cuprinsă în formula 'vom acționa împreună în ritmuri și intensități diferite unde va fi necesar', conceptul Europei cu mai multe viteze se regăsește în textul ce descrie starea de fapt a Uniunii și viziunea asupra viitorului ei.

În continuarea acestei formulări se menționează totuși că statele UE vor avansa 'în aceeași direcție', iar acelea care doresc să se alăture unei cooperări consolidate într-un anumit domeniu vor putea să facă acest lucru, fiind de asemenea indicat faptul că o cooperare în ritmuri și intensități diferite se va face în conformitate cu tratatele actuale.

Guvernul de la Varșovia s-a manifestat foarte vocal împotriva ideii Europei cu mai multe viteze, enunțată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în prezentarea pe 1 martie a celor cinci scenarii privind viitorul proiectului european. Această idee a fost agreată imediat de statele fondatoare al blocului comunitar, dar executivul polonez a considerat-o mai degrabă o încercare de a transforma statele est-europene în membrii de rangul doi în UE.

Premierul Beata Szydlo a amenințat că nu va semna Declarația de la Roma, dar vineri a anunțat că a revenit asupra acestui punct de vedere, ea afirmând că solicitările Poloniei au fost îndeplinite.

Nu este însă clar ce concesii i s-au făcut, pentru că textul semnat sâmbătă la Roma este același care era cunoscut încă de luni.

Polonia formulase patru solicitări importante: respingerea unei Europe cu mai multe viteze, întărirea rolului parlamentelor naționale în detrimentul Bruxellesului, coordonarea cu NATO în domeniul politicii apărării comune și o agendă socială a UE care să nu blocheze punerea în aplicare a principiilor pieței comune.

În momentul semnării Declarației de la Roma, premierul Beata Szydlo a ținut pentru ceva timp pixul în aer deasupra documentului, afișând în același timp un zâmbet sugestiv, iar în final l-a semnat.

Compatriotul ei, Donald Tusk, recent reales președinte al Consiliului European, în pofida opoziției guvernului polonez, a exprimat o altă viziune asupra Europei cu mai multe viteze, una a trecutului. 'Mi-am trăit jumătate din viață în spatele Cortinei De Fier, unde era interzis să visezi la aceste valori' europene, a spus Tusk. 'Aceea era adevărata Europă cu mai multe viteze', a conchis el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!