Premierul Orban anunță că pensiile nu vor putea fi majorate cu 40%. El a precizat că nu e în măsură în acest moment să spună dacă sau cu cât ar putea crește pensiile

Premierul Orban anunță că pensiile nu vor putea fi majorate cu 40%. El a precizat că nu e în măsură în acest moment să spună dacă sau cu cât ar putea crește pensiile

Premierul Ludovic Orban a spus răspicat, duminică seara, că pensiile nu vor putea fi majoarte cu 40%, așa cum prevede legea aprobată de Guvernul PSD, scrie G4Media .

„Majorarea cu 40% nu are cum să fie susținută financiair, ar genera un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României. O astfel de majorare ar fi fost greu de făcut chiar în conitiile în care situația economică era favorabilă”, a comentat premierul, la RomnâniaTv.

Întrebat dacă poate estima un procent privind majorarea pensiilor, sau dacă poate aprecia un orizont de timp în care se va putea ajunge la majorarea prevăzută în lege, șeful Guvernului a spus deschis că nu își asumă promisiuni pe care nu le poate îndeplini.

„Ca să creștem pensiile avem nevoie de analize foarte serioase. Vom face propriile prognoze economice, le vom consulta și pe cele externe, și vom lua decizia de majorare dacă vom avea certitudine că putem plăti pensii fără să tipărim bani. Ca să poți plăti pensii tebuie să ai garanția că sunt resurse necesare ca să le plătești. În prezent, pensiile se plătesc din contribuțiile pe care le achită angajații, pe lângă aceasta mai e necesar să și subvenționăm bugetul de pensii. Or, nu putem da toți banii pe sectorul public, pentru pensii și alte categorii de cheltuieli care nu contribuie la dezvoltarea sectorului economic. Avem nevoie să investim în inovare, cercetare în digitalizare, în infrastructură, acestea sunt motoarele de creștere economică care promit în perspectivă.  Dacă dezvoltăm economia, crește și numărul de angajați, crește și salariul mediu pe economie și autonomat vor putea fi majorate și pensiile. Deci ca să majorăm pensiile, trebuei să avem dezvoltare economică”, a spus Orban, adăugând  totodată că se ferește să anticipeze procentul cu care ar putea fi majorate pensiile:

„Dacă vor crește pensiile, procentul nu îl voi prezenta public decât atunci când avem finalizate toate evaluările, toate analizele și prognozele, ca să avem garanția că va fi o creștere sustenabilă, că majorarea va putea fi susținută în concordanță cu economia României”.

Totodată, premierul s-a folosit de prilej pentru a-i acuza pe social-democrați că ei sunt responsabili de dezastrul sistemului de pensii, pentru că datorită lor, anumite categorii au ajuns să beneficieze de pensii speciale „nesimțite”, în detrimentul persoanelor care primesc pensie obișnuită, conform cotribuției avute la sistemul de pensii.

„Mama mea a muncit o viață, are peste 42 de ani vechime în câmpul muncii și obține o pensie în jur de 1800 de lei. Sunt alții care poate n-au muncit 20 de ani în viața lor, dar beneficiază de pensii speciale, care n-au nicio legătură cu contributivitatea.  Tot ce s-a întamplat în ultimii zece ani, că s-au dat pensii speciale pentru parlamentari și pentru alte categorii – acum se discută să se mai dea la o categorie – este revoltător. (…) Se continuă aceasta sarabandă, iar cei care au creat-o sunt cei de la PSD. Acum ei plang și strâng semnături să creștem pensiile cu 40%, dar ei sunt cei care au inventat pensiile speciale”, a spus Orban.

Singura categorie care trebuie să priemască pensii de serviciu sunt militarii, consideră Orban, susținând că militarii rămân în slujba națiunii toată viața. „În toate țările NATO militarii au pensii de serviciu și e firesc să fie fie așa, pentru că ei rămân în slujba națiunii toată viața”, a adăugat premierul


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 Foarte interesant!

5 „Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”. Reacția Rusiei după ce Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete americane