Premierul olandez, care foloseşte un vechi telefon Nokia, stârneşte suspiciuni după ce şi-a şters mesajele

Premierul olandez, care foloseşte un vechi telefon Nokia, stârneşte suspiciuni după ce şi-a şters mesajele

Deputaţi olandezi au cerut o dezbatere parlamentară de urgenţă în urma unei relatări a presei conform căreia premierul Mark Rutte a şters mesaje de pe telefonul său mobil zi de zi ani la rând, încălcând astfel legislaţia care le impune demnitarilor olandezi să arhiveze corespondenţa pentru a putea fi traşi la răspundere în viitor dacă aceasta ar releva fapte contrare legii, relatează joi Politico.eu.

Scandalul a fost denumit de presa locală 'Nokiagate', referire la telefonul vechi şi demodat folosit de premierul Rutte şi care ar avea spaţiu de stocare pentru numai 20 de mesaje, motivul invocat de şeful guvernului ca scuză pentru ştergerea sms-urilor primite.

''Niciodată nu am ascuns chestiuni importante'', s-a apărat el la o conferinţă de presă. ''Nu sunt un mare fan al smartphone-urilor'', a mai motivat Rutte, promiţând însă că de acum înainte va folosi un astfel de telefon pentru a putea stoca mesajele primite.

Nu este prima dată când premierul aflat la putere din anul 2010 este implicat într-un scandal de acest fel. În 2018 el a fost acuzat că a şters un mesaj în care fostul director general al companiei Unilever îi cerea să elimine un impozit pe dividende.

Critici vin acum asupra lui din tot spectrul politic. ''Premierul şi-a şters hard disk-ul la sfârşitul fiecărei zile. O soluţie perfectă pentru a putea nega orice problemă în care eşti implicat'', a scris pe Twitter lidera socialiştilor olandezi, Lilian Marijnissen.

''Putem ''şterge'' acest guvern?'', a întrebat tot într-o postare pe social media liderul Partidului Libertăţii, Geert Wilders.

Parlamentarii aşteaptă acum o dezbatere pe acest subiect şi i-au cerut de asemenea lui Rutte ca înaintea acesteia să le prezinte o scrisoare explicativă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”