Premierul Macedoniei de Nord se îndoieşte că Sofia este pregătită să soluţioneze disputele cu Skopje

Premierul Macedoniei de Nord se îndoieşte că Sofia este pregătită să soluţioneze disputele cu Skopje

Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Bulgaria. Vizita sa face parte dintr-un turneu balcanic care include şi Kosovo, Serbia, Grecia şi Macedonia de Nord. La Sofia, oaspetele german se va întâlni cu premierul Bulgariei, Kiril Petkov, şi cu preşedintele Rumen Radev. Veto-ul Bulgariei, asupra începerii negocierilor pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE, se aşteaptă să fie subiectul principal al vizitei cancelarului german în Bulgaria. Olaf Scholz soseşte în Bulgaria de la Skopje, unde, sâmbătă dimineaţă, a declarat în prezenţa prim-ministrului Macedoniei de Nord, Dimităr Kovacevski, că ţara este pregătită să înceapă discuţiile de aderare la UE. La rândul său, Kovacevski a precizat că Skopje doreşte soluţionarea disputelor bilaterale, dar şi-a exprimat îndoielile cu privire la faptul că Sofia este pregătită pentru acelaşi lucru. Potrivit prim-ministrului macedonean, tema a provocat disensiuni politice interne în Bulgaria şi nu se pot face previziuni. Până acum, Bulgaria şi-a reafirmat oficial poziţia conform căreia dreptul de veto asupra începerii negocierilor privind aderarea Macedoniei de Nord la UE poate fi ridicat doar dacă Skopie oferă garanţii că va implementa Tratatul de vecinătate. Conform principalelor revendicări, Macedonia de Nord trebuie să ofere garanţii constituţionale privind respectarea drepturilor bulgarilor macedoneni şi acţiuni reale de eradicare a discursului instigator la ură, conservarea moştenirii culturale şi istorice bulgare, veche de secole, punerea în aplicare a Tratatului bilateral de prietenie, bună vecinătate şi cooperare./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 11 iunie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”