Premierul le cere miniştrilor o mai bună coordonare cu MIPE pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene VIDEO

Premierul le cere miniştrilor o mai bună coordonare cu MIPE pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene VIDEO

„Ceea ce doresc să subliniez, vorbind despre fondurile europene, este foarte important ca în continuare, prin colaborarea şi coordonarea cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să asigurăm un grad cât mai mare de absorbţie. Deja sunt aprobate o serie întreagă de programe şi avem obligaţia să ne coordonăm cu toţi responsabilii în domeniu, astfel încât să putem să folosim cât mai eficient aceşti bani”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres .

Premierul a făcut referire şi la investiţiile din bugetul intern.

„Să nu uităm că ne-am asumat asigurarea unui buget consistent, a celui mai consistent buget de investiţii din bugetul de stat, şi fiecare minister are obligaţia şi responsabilitatea să monitorizeze şi să se asigure că investiţiile se derulează, fiind singura soluţie în actualul context prin care putem să asigurăm echilibrul economic şi financiar şi, desigur, protejarea locurilor de muncă, fiind cât se poate de evident, din cifrele pe care le avem până în acest moment, că măsurile pe care le-am luat s-au dovedit a fi eficiente, în sensul în care putem să constatăm că am avut atât o creştere economică, cât şi creştere la bugetul de stat, rectificarea fiind una pozitivă”, a mai declarat Ciucă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”