Premierul Japoniei: Rusia poartă întreaga răspundere pentru starea în care se află relaţiile bilaterale ruso-nipone

Premierul Japoniei: Rusia poartă întreaga răspundere pentru starea în care se află relaţiile bilaterale ruso-nipone

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat miercuri drept inacceptabilă decizia Moscovei de a-i interzice lui şi altor 62 de cetăţeni niponi intrarea pe teritoriul Rusiei, adăugând că Moscova poartă întreaga răspundere pentru că a adus relaţiile bilaterale acolo unde se află ele acum, informează Reuters.

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a anunţat miercuri mai devreme sancţiuni împotriva a 63 de oficiali, jurnalişti şi profesori niponi, pentru angajarea lor într-o 'retorică inacceptabilă' împotriva Moscovei.

Decizia a survenit după ce Japonia a impus sancţiuni împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi altor lideri politici şi de afaceri, pentru invazia în Ucraina. Moscova denumeşte acţiunile sale pe teritoriul ucrainean "operaţiune militară specială".

"Invazia rusă în Ucraina constituie o încălcare clară a legislaţiei internaţionale. Să ucizi un număr mare de civili nevinovaţi constituie o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale umanitare şi o crimă de război", a declarat Kishida la Roma în faţa jurnaliştilor.

"Partea rusă este cea care a recurs la arme şi a adus situaţia acolo unde se află ea... Anunţul Rusiei (privind interdicţia de intrare pe teritoriul rus) este total inacceptabil", a spus premierul Japoniei, după discuţii avute în capitala italiană cu premierul Mario Draghi.

Întrebat despre posibile contramăsuri, Kishida, care urmează să se întâlnească joi cu omologul său britanic Boris Johnson, a spus că Japonia plănuieşte să răspundă în mod corespunzător, cooperând cu membrii comunităţii internaţionale.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!