Premierul Gentiloni susține acordarea cetățeniei italiene copiilor născuți în Italia, chiar dacă au părinții străini

Premierul Gentiloni susține acordarea cetățeniei italiene copiilor născuți în Italia, chiar dacă au părinții străini

Acordarea automată a cetățeniei italiene copiilor născuți în Italia, chiar dacă părinții lor sunt străini, este 'un act de civism', a declarat premierul italian, Paolo Gentiloni, referindu-se la un proiect de lege în acest sens aflat în dezbaterea parlamentului de la Roma, transmite agenția EFE.

'A sosit momentul să considerăm acești copii cetățeni italieni cu toate drepturile, avem această datorie, este un act de civism. Sper că parlamentul o va face foarte curând, în săptămânile următoare', a spus Gentiloni într-un interviu publicat duminică de cotidianul La Repubblica.

El s-a adresat și 'acelei părți a opiniei publice care privește cu neîncredere' o asemenea măsură, care în opinia șefului executivului de la Roma nu implică niciun pericol pentru cultura și identitatea italiană.

Conform legislației în vigoare, un copil născut în Italia primește cetățenia acestei țări numai dacă cel puțin unul dintre părinții săi este cetățean italian, în timp ce copiii ai căror părinți sunt amândoi străini pot primi cetățenia italiană numai la împlinirea vârstei de 18 ani și dacă au stat în Italia în mod legal un anumit interval de timp.

Conform proiectului de lege impulsionat de Partidul Democrat (PD, aflat la guvernare) și dezbătut în prezent de parlamentul de la Roma, pe lângă criteriile deja în vigoare vor fi introduse încă două care vor facilita obținerea mai ușoară a cetățeniei italiene.

Primul criteriu introduce o excepție conform căreia copiii născuți în Italia vor putea primi cetățenia acestei țări dacă cel puțin unul dintre părinții săi a stat cu forme legale în Italia cel puțin cinci ani. Conform celui de-al doilea criteriu, vor putea solicita cetățenia italiană minorii născuți în Italia, precum și cei veniți în această țară înaintea împlinirii vârstei de 12 ani, dacă au fost școlarizați aici timp de cel puțin cinci ani.

Conform unui raport independent, în urma aplicării acestor noi criterii aproximativ 800.000 de minori aflați în prezent în Italia — respectiv circa 80% din numărul lor total — vor putea dobândi cetățenia italiană.

Dar această inițiativă a provocat dezbateri politice intense, mai multe partide considerând-o o măsură electorală prin care Partidul Democrat, aflat în pierdere de popularitate, ar încerca să atragă voturile imigranților.

Astfel, vice-președintele Senatului, Maurizio Gasparri, membru al formațiunii Forza Italia (FI), a calificat inițiativa drept 'o lege-pamflet care va atrage și mai mulți imigranți în Italia și implicit mai multă insecuritate, mai mult haos, mai multă degradare socială și mai mult rasism'.

În schimb, un responsabil al Ministerului italian de Externe, Benedetto della Vedova, crede că 'oferirea opțiunii de a dobândi cetățenia, în condițiile riguroase prevăzute, este un semnal puternic, un factor de integrare și o măsură care va genera mai multă securitate pentru toți'.

La rândul ei, Conferința Episcopală italiană (CEI) s-a pronunțat în favoarea proiectului de lege, afirmând prin intermediul monseniorului Guerino di Tora că 'nu este vorba despre o realitate nouă, ci de recunoașterea unei situații care deja există'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...