Premierul Dăncilă nu participă la ceremonia depunerii jurământului de învestitură
Premierul Viorica Dăncilă nu va participa vineri, la Palatul Cotroceni, la ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către noii miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor, Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, deoarece a plecat într-o deplasare la Madrid.
Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Din partea Guvernului, la ceremonie, va participa vicepremierul Viorel Ştefan. AGERPRES