Premierul Dacian Cioloș anunță intenția de a introduce tichetele de muncă pentru zilieri

Premierul Dacian Cioloș anunță intenția de a introduce tichetele de muncă pentru zilieri

Guvernul ar putea introduce, în perioada imediat următoare, tichetele de muncă pentru zilieri sau pentru cei care prestează activități ocazionale, a anunțat, luni, la Iași, premierul Dacian Cioloș. El a declarat, în cadrul unei întrevederi cu parlamentarii din Moldova, că introducerea acestor tichete are ca scop eliminarea muncii la negru în sfera activităților ocazionale.

"Mă gândesc la cei care lucrează în agricultură, în construcții sau cei care lucrează în servicii, sau îngrijiri de copii și care acum sunt plăți la negru și care nu beneficiază de asigurări sociale sau medicale. Acest sistem de tichete ar urma să reducă munca la negru, să o scoată la lumină în beneficiul celor care muncesc. În loc să fie plăți la negru cu bani pe valoarea muncii respective pe ziua respectivă, ar putea să fie plătiți cu aceste tichete pe care apoi să le schimbe un bani, iar un procent să meargă direct spre asigurări sociale sau medicale", a afirmat Cioloș.

El susține că această măsură ar urma să fie inclusă în pachetul de măsuri sociale și de inserție în câmpul muncii. Potrivit premierului, proiectul de lege privind introducerea tichetelor de muncă a fost deja depus în Parlament.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…