Premierul Cioloș i-a transmis omologului de la Chișinău acțiunile "decisive" necesare acordării împrumutului către R.Moldova

Premierul Cioloș i-a transmis omologului de la Chișinău acțiunile "decisive" necesare acordării împrumutului către R.Moldova

Premierul Dacian Cioloș i-a transmis, sâmbătă, omologului său moldovean, Pavel Filip, o scrisoare în care menționează o serie de "acțiuni decisive" ale Chișinăului pentru crearea condițiilor necesare transferării primei tranșe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, scrisoarea, care detaliază conținutul discuțiilor avute la București în data de 26 ianuarie 2016 în legătură cu acordul de împrumut dintre România și Republica Moldova, reliefează "aspecte cheie prin care autoritățile de la Chișinău vor reconfirma dorința de reformare a statului, permițând accesarea împrumutului acordat de către România".

În documentul dat sâmbătă publicității de Biroul de presă al Executivului, premierul Dacian Cioloș îl asigură pe omologul său, Pavel Filip, că România "este și va continua să fie alături de Republica Moldova" și arată că Bucureștiul înțelege "seriozitatea situației economice și implicațiile asupra stabilității Republicii Moldova și bunăstării cetățenilor săi".

" În egală măsură, suntem convinși că rezolvarea problemelor actualității nu poate să se producă fără un dialog constructiv între forțele politice și o relansare solidă, sustenabilă și credibilă a reformelor asumate de Republica Moldova în parcursul său european. Aceste reforme reprezintă nu doar implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, ci sunt cel mai bun garant al stabilității și prosperității pentru cetățenii Republicii Moldova", arată Cioloș.

Șeful guvernului român reamintește că, așa cum a precizat în cursul convorbirilor bilaterale, România este dispusă să ofere sprijinul necesar Republicii Moldova, "într-o manieră structurată și graduală, în conexiune cu eforturile întreprinse la Chișinău pentru asumarea și aplicarea reformelor democratice, economice și instituționale".

"Doar astfel asistența României va putea atinge impactul dorit, în complementaritate cu asistența altor parteneri internaționali și financiari ai Republicii Moldova, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova", afirmă Dacian Cioloș, în scrisoarea adresată lui Pavel Filip.

Șeful Executivului de la București apreciază necesar ca, pentru crearea condițiilor transferării primei tranșe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro, autoritățile Republicii Moldova să întreprindă, "în termenul cel mai scurt, înaintea transferului acestei prime tranșe", o serie de acțiuni "decisive", care să asigure realizarea mai multor obiective.

Astfel, se menționează "prioritizarea clară a implementării Agendei de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova".

"În acest sens, salutăm un prim pas făcut prin adoptarea în ședința de guvern din 27 ianuarie a Planului Național de Armonizare a Legislației pentru evidența transpunerii actelor UE în legislația națională", afirmă Cioloș.

O altă cerință exprimată în scrisoare se referă la "un proces transparent și credibil care să ducă la numirea neîntârziată a Guvernatorului Băncii Naționale, cu respectarea criteriilor de profesionalism și integritate și care să contribuie la recredibilizarea BNM, ca instituție independentă și responsabilă, capabilă să asigure politici bancare prudente". Pe același subiect, este notată și atenția "deosebită" care trebuie acordată procesului de audit al băncilor importante din Republica Moldova.

Cioloș apreciază, totodată, că invitarea la Chișinău a unei misiuni a FMI a fost "un pas important" și adaugă că "acum este esențială stabilirea unei foi de parcurs (roadmap) pentru ajungerea la un acord cu FMI cât mai repede posibil".

"Foaia de parcurs ar trebui să includă măsurile cerute de FMI ca pre-condiții și un calendar de negocieri menit să conducă la convenirea la nivel tehnic a termenilor (staff level agreement) unui aranjament financiar cu Fondul", adaugă premierul român.

El subliniază și necesitatea inițierii în R.Moldova a unui pachet legislativ pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, în baza unui proces de consultare transparentă a societății civile și a reprezentanților mediului de afaceri.

Printre "acțiunile decisive" enunțate de Dacian Cioloș în scrisoarea sa către Chișinău, se numără și lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităților din sistemul bancar și fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora, cu accent pe consolidarea prerogativelor de reglementare ale Băncii Naționale, asigurarea transparenței acționariatului și tranzacțiilor din sistemul bancar, contracararea spălării banilor și a transferurilor prin circuite nereglementate.

De asemenea, premierul român include pe aceeași listă prezentarea unui plan de actualizare și aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției și a Strategiei Naționale Anticorupție, inclusiv o evaluare a performanței Procuraturii și Centrului Național Anticorupție.

"Aducerea la zi a cadrului legal anticorupție, în vederea consolidării și integrării lui. Adoptarea și implementarea pachetelor legislative privind reforma procuraturii, respectiv sistemul de integritate (reforma Comisiei Naționale de Integritate, controlul averilor, noțiunea de conflicte de interese și o instituție puternică de implementare) ar ilustra voința politică de reformă așteptată de cetățenii Republicii Moldova și de partenerii internaționali", afirmă premierul român.

Cioloș face apel și la "consultarea si conlucrarea strânsă cu reprezentanții societății civile din Republica Moldova, mai ales pe aspectele menționate mai sus".

"Aceste recomandări de măsuri, exprimate și în cursul discuțiilor avute la București, la 26 ianuarie 2016, vor asigura, în opinia noastră, premisele necesare pentru consolidarea stabilității Republicii Moldova și pentru transferarea sprijinului financiar al României. Vor asigura, de asemenea, premisele relansării parteneriatelor Republicii Moldova cu alți parteneri internaționali și financiari", adaugă premierul român.

Șeful Executivului de la București îi transmite, în final, premierului moldovean că "până la acel moment, în spiritul abordării graduale discutate, la nivelul Guvernului României vor fi luate măsurile necesare pentru conturarea unui ajutor de urgență (umanitar) pentru Republica Moldova, respectiv pentru intensificarea cooperării sectoriale și relansarea unor proiecte strategice".

Marți, 26 ianuarie, premierul Dacian Cioloș declarase că Executivul de la București va transmite prima tranșă din ajutorul rambursabil destinat Republicii Moldova doar după ce Chișinăul va lua măsuri concrete de reformă, ce se vor regăsi pe o listă trimisă de autoritățile române până la sfârșitul acestei săptămâni.

"Înainte de a livra prima tranșă a acestui acord, ne așteptăm din partea Guvernului Republicii Moldova să vină cu câteva măsuri concrete, care să demonstreze voința de reformă. Și i-am spus (premierului moldovean — n.r.) că în următoarele zile, până la sfârșitul săptămânii, vom veni cu o listă de câteva măsuri pe care Guvernul ar putea să le ia înainte de a transmite de la București această primă tranșă. Totodată, România dorește să își coordoneze sprijinul financiar rambursabil și cu Comisia Europeană și cu FMI", a spus Cioloș, marți, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă comună cu omologul de la Chișinău, Pavel Filip.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…