Premierul britanic urmează să discute telefonic cu președintele Putin

Premierul britanic urmează să discute telefonic cu președintele Putin

Boris Johnson îi va telefona președintelui rus Vladimir Putin și va vizita Europa de Est în zilele următoare, în timp ce Marea Britanie își intensifică eforturile diplomatice pentru a rezolva criza de la granița cu Ucraina. Premierul va reitera necesitatea ca Rusia să se „angajeze diplomatic” pentru evitarea unui conflict și „să facă un pas înapoi”, a transmis biroul său. Johnson a anunțat că Marea Britanie ar putea desfășura trupe pentru a-i proteja pe aliații NATO, dacă Rusia ar invada Ucraina./aboboc/avladucu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 ianuarie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!