Premierul britanic şi-ar putea pierde locul şi majoritatea absolută la următoarele alegeri (sondaj)

Premierul britanic şi-ar putea pierde locul şi majoritatea absolută la următoarele alegeri (sondaj)

Prim-ministrul britanic Boris Johnson ar pierde majoritatea absolută şi chiar propriul loc dacă ar avea loc acum alegeri generale în Regatul Unit, la care nici conservatorii, nici laburiştii nu ar câştiga o majoritate absolută, potrivit rezultatului unui sondaj publicat duminică de compania Focaldata, preluat de Reuters şi EFE.

Sondajul oferă prima vedere detaliată a percepţiei publice a modului în care premierul Johnson a gestionat negocierile dificile post-Brexit cu Uniunea Europeană şi criza coronavirusului, cu peste 50.000 de cazuri zilnice de COVID-19.

Conservatorii ar pierde, potrivit sondajului, 81 de locuri, evaporând majoritatea celor 80 pe care le-au câştigat la urne la ultimul scrutin, în 2019. Primul-ministru ar risca să-şi piardă propriul loc din circumscripţia Uxbridge And Ruislip South, la vest de Londra.

Partidul Conservator aflat la guvernare ar câştiga 284 de locuri, iar laburiştii - principalul grup de opoziţie - ar avea 282 de parlamentari.

În ceea ce priveşte procentajul voturilor, laburiştii ar fi în faţă, cu 37,7% din voturi; conservatorii ar primi 35,6% din sufragii; Liberal-Democraţii 8,7% şi Partidul Verde 6,9%.

Partidul Naţional Scoţian, care doreşte să se desprindă de restul Regatului Unit, se anticipează că ar câştiga 57 din cele 59 de locuri din Scoţia, ceea ce înseamnă că partidul ar putea juca un rol crucial în formarea următorului guvern.

Sondajul arată, de asemenea, că torii ar pierde locuri în enclave din nordul Angliei, care, în pofida faptului că au fost în mod tradiţional laburiste, şi-au schimbat loialităţile în 2019 pentru a-i sprijini pe conservatori, devenind cheia majorităţii absolute a lui Johnson.

Johnson a obţinut anul trecut o victorie electorală răsunătoare care i-a permis să scoată definitiv Marea Britanie din Uniunea Europeană, după aproape jumătate de secol de legături strânse, aminteşte Reuters. Dar premierul poate fi evaluat din ce în ce mai mult de răspunsul guvernului la pandemia de coronavirus, care a ucis deja peste 74.000 de oameni şi a zdrobit economia.

"La un an de la victoria extraordinară în alegerile generale, este clar că torii au deja mult de lucru dacă vor să reproducă succesul din 2019 în alegerile viitoare", a comentat Justin Ibbett, fondatorul Focaldata.

Peste 22.000 de persoane au fost chestionate în decurs de patru săptămâni în decembrie, circumscripţie cu circumscripţie, în cadrul acestui sondaj realizat de compania de profil Focaldata şi publicat de Sunday Times.

La aflarea datelor sondajului, susţinătorii conservatorilor au comentat pe reţelele de socializare că ancheta socială a fost efectuată înainte ca acordul Brexit să fie anunţat pe 24 decembrie.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!