Premierul britanic Boris Johnson i-a cântat noului director de comunicare hitul ''I will survive''

Premierul britanic Boris Johnson i-a cântat noului director de comunicare hitul ''I will survive''

Înainte de a discuta cu noul director de comunicare numirea acestuia, premierul britanic Boris Johnson i-a cântat piesa de mare succes ''I will survive'' din repertoriul cântăreţei Gloria Gaynor, transmite luni agenţia Reuters.

Dezvăluirea a făcut-o chiar Guto Harri, pe care Johnson l-a adus sâmbătă ca şef al comunicării pentru a-şi reîntregi echipa în urma unei serii de demisii şi scandaluri politice.

În primul interviu după numire, Harri a povestit că l-a întrebat pe Johnson dacă poate supravieţui ca prim-ministru; acesta a răspuns începând să cânte melodia, al cărei titlu înseamnă "voi supravieţui".

Harri, fost jurnalist la BBC, a mai lucrat pentru Johnson când acesta era primarul Londrei. El a declarat pentru site-ul de ştiri în velşă - limba celtică vorbită în Ţara Galilor - că premierul "nu este doar un clovn". Noul director de comunicare a relatat întâlnirea lor de vineri, dinainte de numire: "Am intrat şi am salutat militar, spunând 'domnule prim-ministru, Guto Harri, prezent la datorie', iar el s-a ridicat de la birou şi a început să răspundă la salut. Râdeam amândoi. Apoi l-am întrebat 'Boris, vei supravieţui?' şi el a spus cu vocea lui profundă, lent şi cu convingere, cântând un pic spre sfârşitul propoziţiei, 'I will survive'. M-a invitat să spun 'You've got all your love to live' şi mi-a replicat 'I've got all my love to give' (n. red. - alte versuri din aceeaşi piesă celebră), deci am avut un mic acces de Gloria Gaynor".

Johnson se confruntă cu o criză politică după ce o serie de evenimente însoţite de consum de alcool la reşedinţa sa din Downing Street au provocat indignare, deoarece în Regatul Unit erau în vigoare la vremea respectivă restricţii privind circulaţia şi reuniunile, ca măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a refuzat să comenteze, când a fost întrebat dacă Johnson şi Harri chiar au cântat. "Nu voi intra în detaliile unor conversaţii private. Dar, aşa cum probabil ştiţi, ei sunt colegi vechi", a spus oficialul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”