Premieră pentru România: Darius Râpă a cucerit argintul la Campionatul Mondial de Climbing, la escaladă

Premieră pentru România: Darius Râpă a cucerit argintul la Campionatul Mondial de Climbing, la escaladă

Prima medalie mondială la escaladă pentru România, cea de argint, a fost obţinută la categoria U20 de Darius Râpă, sportiv legitimat la CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, şi marchează un moment istoric pentru această disciplină sportivă la noi.

Darius Râpă, vicecampion monial la escaladă. Foto Facebook

Darius Râpă, vicecampion monial la escaladă. Foto Facebook

În cadrul Campionatului Mondial de Juniori International Federation of Sport Climbing (IFSC), desfăşurat în Guiyang, China, România a înregistrat o premieră prin câştigarea locului doi la categoria U20, respectiv a medaliei de argint. Evenimentul a fost descris de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) drept „un moment istoric pentru sportul nostru”.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă Agerpres , „aceasta este prima medalie mondială obţinută de România la această disciplină, marcând un moment istoric pentru sportul nostru”.

Darius Râpă, acum în vârstă de 18 ani, practică acest sport de la vârsta de 6 ani, iar recenta sa performanţă îi dă speranţe că îşi va îndeplini obiectivul (al său personal, dar şi al clubului la care este legitimat), acela de a obţine o medalie la Olimpiada din 2028.

„Mi-am dorit această medalie atât de mult, ani la rând am simțit că sunt atât de aproape și în același timp atât de departe de ea. Mă bucur că a venit la timpul potrivit. Este cea mai mare realizare a mea”, a declarat Darius Râpă pentru Gazeta Sporturilor.

„Planul de dezvoltare, alături de CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, urmăreşte obţinerea unei medalii la Olimpiadele din 2008. Până la Olimpiade, Darius îşi va concentra eforturile sportive zilnice pentru dezvoltarea mai departe a punctelor lui forte, respectiv viteza şi forţa. Suntem concentraţi pe fiecare etapă din proces, fiecare competiţie locală, naţională şi internaţională”, se afirmă în comunicatul UPB.

Sportivul s-a bucurat de succes la campionatul mondial din China. Foto Facebook/ANS

Sportivul s-a bucurat de succes la campionatul mondial din China. Foto Facebook/ANS

La aceeaşi disciplină sportivă, Călin Enache, student la Universitatea Politehnica Bucureşti, a ocupat locul 37 la Campionatul European IFSC de la Villars. El a participat la simulări de concurs cu echipe din Austria şi Germania, acumulând experienţă pentru competiţiile viitoare.

„Pe termen mediu, clubul nostru este concentrat pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice din 2028, având în vedere că disciplina noastră câştigă din ce în ce mai multă recunoaştere pe plan internaţional. Ne propunem să ne calificăm cât mai mulţi sportivi la acest important eveniment, reprezentând cu mândrie culorile României şi aspiraţiile noastre sportive. Rezultatele de excepţie de la Campionatul Mondial de Juniori IFSC şi planurile de dezvoltare subliniază nu doar talentul şi dedicarea individuală ale sportivilor noştri, dar şi eficacitatea programului nostru de antrenament şi sprijinul continuu oferit de club. Ne mândrim cu eforturile tuturor celor implicaţi - antrenori, sportivi şi suporteri - şi ne pregătim intens să sărbătorim mai multe succese pe scena internaţională”, a declarat Victor Drăgoi, antrenor şi manager al secţiei escaladă şi alpinism de la CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…