PREMIERĂ în sistemul bancar: BCR, BRD, Raiffeisen şi UniCredit Ţiriac Bank înfiinţează primul patronat de profil din România
Banca Comercială Română (BCR), BRD - Groupe SocieteGenerale, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank, cu active de peste 45% în sistemul bancar, înfiinţează primul patronat bancar din România, aflat în proces de înregistrare, care va promova interesele membrilor în faţa autorităţilor.
BCR, BRD, Raiffeisen şi UniCredit Ţiriac Bank înfiinţează primul patronat bancar din România (Imagine: Shutterstock)
Conducătorii executivi ai celor patru instituţii de credit au depus cererea de înfiinţare şi actele constitutive la Tribunalul Bucureşti pentru înfiinţarea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), estimând că acest proces s-ar putea încheia până la finele lunii iunie, se arată într-un comunicat al noii entităţi propuse.
"Demersul nostru are în vedere întrunirea atributelor formale ale unei organizaţii profesionale ce poate reprezenta interesele sectorului bancar la toate nivelurile, anume social, instituţional şi ca angajatori. Invităm toate băncile care au operaţiuni în România să se alăture iniţiativei noastre", a declarat în comunicat preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, care a fost desemnat ca preşedinte al Consiliului Director al CPBR.
Consiliul Director mai este format din Răsvan Radu (UniCerdit Ţiriac Bank) - vicepreşedinte, Philippe Lhotte (BRD - Groupe Societe Generale) - director şi Tomas Spurny (BCR) - trezorier.
Membrii fondatori au menţionat că CPBR nu este o alternativă la Asociaţia Română a Băncilor (ARB), ci este o organizaţie complementară acesteia care îşi propune să promoveze interesele membrilor săi în relaţia cu autorităţile, sindicatele şi alte insituţii "într-o manieră cât mai eficientă".
"Deşi CPBR şi ARB vor colabora şi se vor susţine reciproc, noi, ca membri fondatori ai CPBR, credem că a devenit necesară înfiinţarea unei organizaţii patronale care să respecte toate criteriile universal acceptate în domeniu pentru a umple golurile existente la nivel de reprezentare patronală în sectorul bancar românesc", se arată în comunicat.
Totodată, ei arată că România este una dintre puţinele ţări europene în care nu a fost înfiinţată o asociere care să întrunească toate atributele oficiale ale unei organizaţii patronale a sectorului bancar.
"În ţările unde este prezent un asemenea sistem de economie de piaţă de tip social, negocierea colectivă are loc de cele mai multe ori la nivel naţional nu doar intre o corporaţie şi un singur sindicat, ci mai degrabă între federaţii patronale şi federaţii sindicale. Astfel, ţinând cont de toate aceste particularitaţi, sperăm că înfiinţarea CPBR va reprezenta un pas mare în dezvoltarea pe mai departe a sectorului bancar din România în particular şi a îmbunataţirii economiei şi guvernanţei corporative în general", se mai spune în document.
Iniţiatorii proiectului menţionează că au discutat în prealabil cu reprezentanţii băncii centrale despre înfiinţarea organizaţiei, primind un semnal pozitiv, de încurajare.
Sursa: mediafax.ro